În această săptămână, candidatul Pro România la Primăria Turda, Mircea Vicențiu Irimie, a acordat un interviu pentru RefleqtMedia.
Am vrut să tratăm cu Irimie subiecte diverse, de la „medical” la „administrativ”.
Vă invităm, așadar, să vă relaxați – să serviți o cafea și să citiți interviul care urmează:
1. Care sunt carențele sistemului medical turdean?
Spitalul Municipal din Turda dispune de personal medical calificat dar suferă din pricina modernizării și tehnologizarii cu aparatură de ultima generație .
Spitalul Municipal din Turda are nevoie urgentă de alocări bugetare suplimentare. Atât pentru activitatea curentă cât și pentru achiziționarea de aparatură si tehnică medicală performantă. Nu în ultimul rand dotările care trebuie să asigure buna funcționalitate ( centrală termică, generator de energie electrică, stație de producere și distribuire a oxigenului , bucătărie cu capacitate de gătire si depozitare conform condițiilor prevăzute de siguranța în alimentația publică, etc ) sunt imperios necesare .
Dar , ATENTIE ! Spitalul turdean deservește întreaga Comunitate Urbană Arieș , nu doar Turda. Ci foarte multe comune și sate din vecinătatea Turzii. Și de aceea nu doar Primăria Turda trebuie să aloce fonduri din bugetul local pentru Spitalul din Turda ci și Primăriile Comunelor din vecinatate ale căror locuitori se internează și beneficiază de serviciile medicale de urgență sau de tratament în unitatea medicală Turdeană. Nu în ultimul rand Consiliul Județean trebuie să aloce fonduri pentru modernizarea și funcționarea spitalului Municipal din Turda .
In mandatul meu de Deputat in Parlamentul Romaniei am facut demersuri pentru reacreditarea spitalului avand o bună colaborare cu dl Vasile Cepoi ( Președintele Autoritatii de acreditare ) si am adus fonduri în sumă de 11 milioane lei . Domnul Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, dl Răzvan Vulcănescu a venit în urma demersului meu de 2 ori la Turda la Spitalul Municipal și la Unitatea de Salvare .
2. Care este impresia dumneavoastră vis-a-vis de activitatea Consiliului Local Turda?
Cu tot respectul față de acei Consilieri Locali care au dat dovadă de implicare , nu doar de prezență, consider că a fost un mandat foarte slab ca activitate a Consiliului Local .
Lipsa audiențelor sau a întâlnirilor cetățenești, lipsa prezenței în teren pe șantierele în derulare , dar mai ales lipsa proiectelor și inițiativelor denotă faptul că activitatea majorității Consilierilor Locali lasă foarte mult de dorit .
Și de aceea transmit următoarele precizări :
– votul turdenilor pentru obținerea unui mandat de Consilier Local nu este pentru obținerea de locuri de muncă calduțe pentru membrii familiei sau apropiați , nici pentru finanțări pentru ONG -urile coordonate din culise de către consilierii locali sau partidele politice din care fac parte .
– să vii dupa 4 ani în care ai facut parte din Forul Legislativ si să faci pe consternatul punând întrebari naive Administrației publice locale ( căreia tu, ca și Consilier Local trebuia sa îi coordonezi si să îi verifici activitatea ) este o dovadă crasă de demagogie si politicianism .
– conform legii Administrației Publice Locale , Consiliul Local reprezintă LEGISLATIVUL iar Primarul municipiului ADMINISTRATIVUL . Iar atunci care este jocul ca înainte cu 2 luni de alegerile locale să faci pe neștiutorul și foarte interesatul de bunul mers al comunității turdene cand tu ai fost Consilier Local în funcție?
– bunul simț și respectul față de turdeni impune un Raport de Activitate al fiecărui Consilier Local din mandatul 2016 – 2020 .
In concluzie , aproximativ 80 % din actualii Consilieri nu mai au ce cauta in viitorul mandat pentru încă 4 ani de ,, Dolce far niente ” .
Despre Viceprimar mă abțin să spun ceva . Ce aș putea spune ?
3. Care este potențialul pe care dumneavoastră îl prevedeți pentru Turda?
Turda are un potențial fantastic cum puține localități din România au .
Pe zona de tratament Balnear , Turda deține Nămoluri Sapropelice , Argile Sărate, Ape Clorosodice iar perla coroanei o putem numi Salina Turda.
Pe zona de turism istoric la Turda există Muzeul de Istorie amplasat in fostul Palat Voievodal , Castrul Roman – unul dintre cel peste 1040 de Castre construite de Romani in marele imperiu și unde a fost instalată Legiunea a cincea Macedonica , centrul istoric , etc .
In turismul Ecumenic avem Mănăstirea Mihai Vodă , Catedrala Turdeană, Biserica Rățeștilor, Biserica veche ” dintre Români ,, unde au fost învestiți primii Episcopi ortodocși români ai Transilvaniei , Vasile Moga și Andrei Șaguna. Avem biserici cu 500 de ani vechime , Biserica Romano Catolică unde a avut loc renumita Dieta de la Turda , Biserica Reformată din centru Turzii și Biserica Reformat Calvină fortuită din Turda Nouă.
Un mare potențial agrar, dovadă fiind Stațiunea de Cercetare Agricolă din Turda fiind catalogată ca numarul 2 după Fundulea în cercetarea agricolă românească cu cercetatori si oameni de știință remarcabili .
Un mare potențial industrial și comercial de asemenea dovadă fiind nu doar magazinele alimentare sau de bricolaj ci marile Depozite Logistice construite la Turda de Dedeman, Kaufland sau Penny. O zona industrială uriașă moștenită in 1989 care a renăscut, cu mare capacitate de producție și care se afirmă național sau internațional .
4. În ultimul sondaj IRES; sunteți creditat cu peste 18% șanse să deveniți primar, fiind al doilea clasat după primarul în funcție. Cum comentați?
Sunt unul dintre fondatorii PRO ROMANIA iar țelul nostru este refondarea Social Democrației în România . Suntem un partid de Centru – Stanga dar invităm întreg electoratul să vină alături de noi .
Noi nu ne luptăm cu nimeni, nu suntem un partid de circ și scandal , suntem pentru construcție si pentru colaborare necondiționată în folosul comunității.
Mai departe de candidatul Mircea Irimie , PRO ROMANIA vine la Turda cu o propunere de oameni specializați în diferite domenii de activitate și care au confirmat prin competență și rezultate . Categoric vom avea cea mai bună listă de candidați pentru Consiliul Local și cel mai bun Coordonator de Campanie .
Proiectul nostru se numeste : Turda , un oraș modern și sigur !
In ce priveste rezultatul sondajului denotă faptul că pe zona de Centru – Stânga nici un posibil candidat sondat nu trece de 6 % ceea ce mă clasează ca singur candidat cu șanse pe această zonă . Și de aceea PRO ROMANIA TURDA invită toți turdenii care sunt de Centru Stanga si care nu se mai simt reprezentați, sa vină alături de noi și să dea forță reformării Social Democrației.
Concret . Se cuvine ca fiecare candidat la funcția de Primar al Municipiului Turda, mai departe de cuvinte frumoase si intentii lăudabile , să prezinte clar ce au făcut până acum pentru Turda sau pentru țara noastră. Pentru ca povești cunoaște tot românul .
5. Care este viziunea dumneavoastră vis-a-vis de sistemul HoReCa din Turda?
Conform unor evaluări ale Institutului național de statistică , în România există un imens potential în agricultură si turism .
Dar o ofertă turistică modernă trebuie să conțină servicii de ospitalitate profesioniste la nivelul mileniului 3 .
România are un foarte mare potential turistic fiind o țară foarte atractivă datorită resurselor de relief rarisime ( Dunărea, Marea Neagră , Delta Dunării , munți cu creste semețe , etc ) și a turismului cu specific ( Bucovina , Maramureș , Valea Prahovei , Valea Oltului , Ardealul , Țara Oașului , Etc ) , stațiuni Balneare , stațiuni pentru pasionații de schi ,etc și nu în ultimul rand preparatele culinare sunt extrem de apreciate .
Dar un turism atractiv presupune o infrastructură rutieră extinsă și servicii de ospitalitate profesioniste .
La Turda turismul este în creștere datorită obiectivelor turistice și a spațiilor de cazare dar există o mare carență în ce privește personalul calificat . Este necesar ca în unitățile de învățământ turdene să fie introduse profesii cerute în industria de ospitalitate ( barman , ospătar , bucătar, cofetar , recepționer, cameristă, etc ).
De asemenea in cadrul Primăriei Municipiului Turda, un Serviciu care să aibă ca și atribuții o relație deschisă și apropiată cu mediul privat .
O bună ofertă turistică cu servicii de foarte bună calitate poate duce la creșterea continuă a numarului de turiști care mulțumiți de ospitalitate vor face o bună reclamă .
Infuzia de capital pe care turiștii o fac, în urma costurilor de cazare, de servire a mesei si a altor lucruri necesare sau de cumparare de suveniruri, crează posibilitatea de creștere a încasărilor la bugetul local și implicit să ducă la dezvoltarea și modernizare Municipiului .












