Publicitate



Ioana Roșca este un suflet atât de blând și pur, pe care părinții o îngrijesc, cu drag și devotament, din puținul pe care-l au.
Ei bine, pentru a-i ajuta pe aceștia să-i cumpere un scaun rulant nou, părintele Rațiu George, de la Parohia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanu” din Câmpia Turzii, intenționa să lanseze o colectă.
În timp record, enoriașii au dat banii necesari pentru ca Ioana să aibă parte de un scaun nou.
„Dragii nostri,
Aveam in plan sa organizez o strangere de fonduri aici pe pagina noastra de facebook, pentru a face o fapta buna in Postul Adormirii Maicii Domnului. Intentia am spus-o cu voce tare in Sfanta Biserica, sa facem o bucurie unei fete minunate, Ioana Rosca, cumparandu-i un carucior nou pentru dizabilitatea ei.
Darul a ajuns si cred ca bucuria de pe chipul ei, cand dupa 12 ani are un carucior nou, spune tot!
Va multumesc tuturor celor care ati donat!”,a spus părintele, Rațiu.
Publicitate










