

Toată lumea știe că autostrada Transilvania este cea mai mare și mai controversată problemă de infrastructură din România.
Ei bine, pentru a aplana o parte din contestațiile care i se aduc, ministrul transporturilor, Lucian Bode, dă asigurări că A3 este în grafic și că în acest an se vor inaugura mai multe tronsoane.
„Şi în acest an îmi doresc să reuşim să dăm în trafic kilometrii de autostradă angajaţi de dumneavoastră. Ştiţi foarte bine că Sebeş – Turda, cu cele două loturi, este în grafic din punctul meu de vedere. Sper că şi din punctul dumneavoastră de vedere! De asemenea, Iernut – Cheţani, Biharia – Borş, componenta de autostradă din VO Bacău – toate aceste obiective din punctul meu de vedere ar trebui la sfârşitul anului să fie date în exploatare. Depinde de dumneavoastră şi de modul în care veţi reuşi să vă mobilizaţi. Noi suntem aici să vă sprijinim, să plătim toate facturile şi să vă asigurăm suportul în implementarea acestor proiecte”, a transmis ministrul, prezent la videoconferinţa pe care directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă, a avut-o cu constructorii loturilor de autostradă.
De asemenea, șeful CNAIR a declarat că finalizarea celor două loturi ale A10 Turda – Sebeș sunt extre de importante.
„Finalizarea Autostrăzii Sebeş-Turda în acest an este obligatorie. Nu ştiu cum facem (…). Nu mai vrem să intrăm cu acest proiect foarte întârziat în bugetul altor proiecte. Începe Autostrada Sibiu-Piteşti. Toată. Dacă anul ăsta lansăm toate procedurile, pe lotul 3 se lansează cât de curând, pe lotul 2 şi ea va fi spre final de an, la anul vom avea nevoie de resurse de finanţare pentru această autostradă, pentru cele de pe zona Moldova. Deci, Sebeş-Turda trebuie să se închidă, pentru secţiunea din Transilvania”, a avertizat Ioniţă, care a adăugat că deja se lansează procedura de execuţie lucrări pentru Ploieşti – Buzău.









