spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Ministerul Sănătății cere și se face că nu știe

În contextul în care Guvernul a tăiat bani de la spitalele finanțate prin PNRR, deși proiectul se află în faza licitației, în data de 15 septembrie 2023, Ministerul Sănătății a transmis o adresă în atenția Consiliului Județean Cluj prin care se solicita identificarea unui spațiu în care să fie relocat Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.

Printr-o adresă de răspuns transmisă Ministerului Sănătății, Consiliul Județean și-a declarat surprinderea că, după doi ani de demersuri și adrese repetate, plimbat hârtii inutil între instituții, nu s-au înțeles următoarele chestiuni:

  • Nu există în acest moment în municipiul Cluj-Napoca un spațiu potrivit pentru a funcționa Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal,
  • Concluziile controlului efectuat de Ministerul Sănătății, prin care a constatat că spațiul unde funcționează în acest moment ICUTR este un pod, care nu doar că este inadecvat și impropriu funcționării unui act medical, dar pune în pericol viața pacienților și a angajaților Institutului,
  • Angajații ICUTR au făcut nenumărate demersuri scrise și publice prin care Ministerul a fost informat că nu există un spațiu adecvat în Cluj-Napoca,
  • Consiliul Județean Cluj a informat Ministerul Sănătății că există proiectul în faza de licitație (este nevoie doar de finanțare pentru Centrul de Transplant Multiorgan care încorporează Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal și care este soluția viabilă și corectă pe termen mediu și lung pentru acest Institut).

”Răspunsul la adresa dumneavoastră prin care ne solicitați, cităm, să ne comunicați urgent dacă au fost identificate clădiri/spații care să corespundă standardelor necesare l-ați primit în nenumăratele adrese prin care vă informăm de inexistența unui spațiu adecvat pentru funcționarea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal, tocmai pentru acest motiv Consiliul Județean Cluj a făcut eforturi uriașe, în ultimii doi ani, cu cheltuieli pentru Studii de Fezabilitate, Proiect Tehnic și Autorizații de Construcție pentru a avea un institut nou”, este concluzia răspunsului Consiliului Județean Cluj la adresa Ministerului Sănătății.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”Constatăm cu tristețe că cei de la Ministerul Sănătății par a nu fi aflat până azi despre aceste adrese, despre faptul că nu există un spațiu potrivit și că proiectul a fost scos de pe lista de PNRR din incompetența ministrului Rafila, deși era acum un an și este și în prezent cel mai matur proiect din țară, fiind în execuție deja. Solicit conducerii Ministerului Sănătății să analizeze și să studieze toate adresele și răspunsurile primite, reclamațiile făcute la toate instituțiile urmare a scoaterii din PNRR și să introducă acest proiect vital pe lista de finanțare a PNRR sau să găsească o altă sursă de finanțare, a ministerului sau chiar externă. Pentru că în această chestiune nu este vorba despre clădiri și bani, ci despre oameni, boală și diferența dintre viață și moarte”.

Urmare a deciziei neincluderii proiectului noului Institut de Transplant Renal pe lista proiectelor finanțate prin PNRR, în cursul zilei de 17.08.2023 medicii clujeni au transmis, la rândul lor, un apel public adresat Guvernului României pentru a identifica o sursă de finanțare pentru construirea Centrului Integrat de Transplant de la Cluj.

Biroul de presă

18 septembrie 2023

spot_img

Related Articles

Stay Connected

6,500المشجعينمثل
680أتباعتابع
3,500أتباعتابع
680أتباعتابع
360المشتركينالاشتراك
- Advertisement -spot_img

Latest Articles