spot_img

Mesajul de Anul Nou al vicepreședintelui ALDE, Avram Gal 

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

La final de an, mai mult sau mai puțin conștient, fiecare dintre noi acordăm un timp de reflecție pentru a înțelege mai profund ce am lăsat în urmă și cum ne-am dori să arate capitolul ce tocmai se deschide. 

 

În plan personal pot spune că a fost un an rodnic în care am reușit să fac pași inainte pe drumul ales, atât personal cât și profesional. 

 

Pe de altă parte, nu pot disocia planul individual, familial, de cel al familiei mai mari, așa cum numea Petre Țuțea țara. România a trecut prin suferințe adânci și chiar dacă îmi doresc un an 2022 lipsit de încercări, nu trebuie să ștergem cu buretele ce s-a întâmplat. Avem obligația de a evalua ce a fost bine, unde s-a greșit și mai ales cine este responsabil. Pentru că altfel intrăm într-un cerc vicios al absurdului în care facem aceleași greșeli, însă așteptând un rezultat diferit. Ori, asta este inacceptabil pentru fiecare dintre noi. Nu vă lăsați, păcăliți de cei care vă spun că interesele fiind atât de mari “jocurile sunt facute”. Este o capcană în care nu trebuie să cădem, pentru că avem chiar exemplul acestui final de an, când ni se pregăteau o serie de încălcari și restrângeri ale drepturilor fundamentale, iar la presiunea oamenilor simpli, guvernanții au bătut speriați în retragere. 

 

Mi-aș dori ca noul an să fie unul al implicării.  Unul în care sa dobândim conștiința responsabilității civice. Să nu lăsăm totul în seama unor politicieni ale căror interese sunt adesea decuplate de la agenda cetățeanului. Au trecut peste 30 de ani de la revoluție,  și cred că nu mai trebuie să vă conving că libertatea și democrația nu sunt un simplu dat. Este nevoie de luciditate, implicare și determinare din partea noastră, a tuturor, pentru că altfel vedem cum ajungem să mai primim un al doilea document de identitate pentru a putea ieși din casă. 

 

Dragi prieteni, lumea traversează un moment de cumpănă,  iar cu această “resetare” despre care se vorbește insistent nu este de glumit. Nu putem permite să nu avem nici un cuvânt de spus cu privire la cum va arăta lumea de mâine. În primul rând, este o datorie față de copiii noștri. Deși este evident ca evoluția și modernitatea sunt imposibil de oprit, trebuie totuși găsit un echilibru. Iar țări precum România, cu o zestre spiriturală și culturală atât de bogată trebuie să-și apere și promoveze valorile. Din păcate, adesea căutăm vinovați în afara zidurilor cetății noastre, însă realitatea pură este ca cei care ar trebui să ne apere și sa ne reprezinte interesele sunt uneori incompetenți și lași. Să fim așadar cu bagare de seamă în viitor pe mâna cui dăm cârma și destinele acestei țări. 

 

Rămân totuși optimist. În momente de criză se vădesc marile oportunități, dar și adevăratele caractere. Cred că în anul ce a trecut ne-am limpezit cu privire la ce avem de făcut și pe cine ne putem baza. Mergem mai departe cu fruntea sus! 

 

Dragi prieteni vă urez un an nou fericit, cu sănătate și cât mai multe împliniri sufletești și profesionale!

La mulți ani!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Parcul „Slavă eroilor neamului românesc!” devine principala zonă de promenadă a Câmpiei Turzii

Reabilitarea parcului l-a transformat în principala zonă de atracție pentru tinerii din municipiu, lucru relevat chiar în această...

Și-a luat bătaie de la un transgender, în Iulius Mall

Pe rețelele de socializare a apărut o filmare în care un tânăr se ia la bătaie cu un...

Elevii și Profesorii Școlii Gimnaziale Avram Iancu din Câmpia Turzii în schimb de experiență Erasmus, în Anglia

Călătoriile reprezintă cea mai frumoasă formă de educație. În urma unei astfel de aventuri ne întoarcem acasă cu...

Dorin Lojigan: Curaj și viziune politică -147 de ani de istorie liberală

Din anul 1875 și până astăzi, Partidul Național Liberal scrie istorie, atât din punct de vedere politic, cât...
spot_img

Convoiul Unirii din Maramureș a ajuns, aseară, la Tureni

Aseară, în jurul orei 17:00, Călăreții Unirii, conduși de vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș - Ioan Doru Dăncuș, au ajuns la Primăria Comunei Tureni. La momentul...
%d bloggers like this: