

Administrația publică locală a Municipiului Câmpia Turzii adoptă o
atitudine proactivă în prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astăzi, din dispoziția primarului, Dorin Nicolae LOJIGAN, Comitetul
Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară,
pentru a adopta o hotărâre cu impact major în creșterea rezilienței
comunitare și diminuarea impactului de risc, împotriva COVID-19.
Astfel, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local
pentru Situații de Urgență nr. 2/2021, începând cu data de 29.03.2021,
cât timp incidența cumulată a cazurilor COVID-19 va depăși pragul de
3/1000 de locuitori (scenariul roșu) în piața săptămânală a
municipiului, organizată în ziua de miercuri, vor avea acces doar
persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau sediul social în județul
Cluj, cu condiția ca localitățile de proveniență a acestora să nu se
afle în scenariul roșu.
Începând cu aceeași dată, activitatea de comerț cu amănuntul al
textilelor, îmbrăcămintei și încălțămintei efectuat prin standuri,
chioșcuri (COD CAEN: 4782), precum și activitatea de comerț cu amănuntul
prin standuri, chioșcuri și piețe a altor produse (COD CAEN: 4789) va
putea fi efectuată doar de către persoane fizice sau juridice care au
domiciliul sau sediul social în localități aparținând județului Cluj,
altele decât municipiul Câmpia Turzii, în care rata de incidență
cumulată a cazurilor COVID-19 nu depășește pragul de 3/1000 de locuitori
(scenariul roșu), conform hotărârilor și comunicărilor Comitetului
Județean pentru Situații de Urgență.
Aceste prevederi se aplică strict persoanelor fizice și juridice care nu
au domiciliul sau sediul social în Municipiul Câmpia Turzii.
Serviciul Administrația Piețelor, alături de Poliția Locală și Poliția
Municipiului Câmpia Turzii au misiunea de a verifica respectarea
prevederilor HCLSU 2/2021.
Direcția Relații cu Comunitatea









