Parcă era vorba că handbalul este un sport elegant și că în sport, doar performanța contează!
Ei bine, lucrurile stau cu mult diferit atunci când vine vorba despre interesele clubului patronat de Ministerul Apărării Naționale.
Astfel, după victoria obținută de Potaissa Turda, 31-29 chiar pe terenul formației CSA Steaua București – elevii lui Horațiu Gal au fost atacați prin intermediul unui articol de presă care nu are nicio legătură nici cu handbalul, dar nici cu deontologia profesională.
„FOTO: Așa se celebrează o victorie cu Steaua? Țigări în cerc și shaorma pe ascuns în parcare” – este titlul articolului în care jucătorii Potaissei sunt acuzați că ar fuma și că ar mânca shaorma pe ascuns.
Grupajul de fotografii – care poate fi consultat aici nu prezintă ABSOLUT NICI O DOVADĂ potrivit căreia handbaliștii ar fuma.
Da – Radu Lazăr – apare mâncând o shaorma, dar haideți să fim serioși, o shaorma la câteva luni bune n-a omorât pe nimeni … alții beau și trag cocaină prin cluburile bucureștene și nu-i mai fotografiază Gazeta.
Cât privește acuzațiile că jucătorii noștri ar fuma, ÎNAFARĂ DE DISCUȚIA LIBERĂ din zona pentru fumat – în care niciunul dintre sportivi nu apare cu vreo țigară în mână, nu există dovezi.
Ca urmare, putem să avem îndoieli în ceea ce privește motivele din spatele acestor articole, în special când vine vorba despre Gazeta Sporturilor – un cotidian de sport care scrie despre handbal doar „când trebuie”.
În concluzie, bravo turdeni – după ce bateți și pe Dinamo luați-vă și o porție de mititei cu muștar de Tecuci, să crape gazeta de ciudă!












