Probabil cel mai bun antrenor de box din istoria orașului Câmpia Turzii, Gheorghe Roșca a fost propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpia Turzii.
Proiectul de hotărâre va fi dezbătut, cel mai probabil, în ședința ordinară a lunii octombrie a Consiliului Local Câmpia Turzii.
Gheorghe Roşca a adus primul titlu naṭional la Câmpia Turzii
După doar trei ani de la debut‚ tânărul Gheorghe Roşca participa la o competiṭie de mare anvergură. O competiṭie care aduna cei mai valoroşi sportivi din ṭară‚ de la cluburi cu pretenṭii. Dar ceea ce avea maestrul sădit în el‚ o dorinṭă‚ un vis‚ o chemare‚ a fost mult peste tot ceea ce aveau ceilalṭi:
″Anul 1960 a fost anul în care am devenit campion naṭional‚ i-am bătut pe toṭi. Competiṭia s-a desfăşurat la Bucureşti‚ în Sala Polivalentă. Eu am boxat la categoria 48 kg‚ juniori‚ iar în finală l-am întâlnit pe Antonio Vasile de la Dinamo. Am avut o revanşă cu el şi s-a întâmplat să ne întâlnim în finală. Mulṭi au fost cei care vorbeau pe la spate‚ cum e posibil ca cineva din Câmpia Turzii să bată un sportiv de la Dinamo?, cu atât mai mult cu cât era vorba de o asociaṭie sportivă nou înfiinṭată. S-a tot vorbit o vreme după ce am devenit campion naṭional. Am fost selecṭionat şi în lotul naṭional de juniori după acest moment şi am avut deplasări importante în Polonia şi Austria.
Apoi‚ în anul 1961 am obṭinut medalia de bronz la seniori‚ am pierdut în faṭa lui Calistrat Cuṭov‚ care a devenit ulterior campion european″, declara Gheroghe Roșca într-un interviu în Ziarul 21.
Fiii săi i-au călcat pe urme
Ambii băieți ai maestrului, Gheorghe Roșca – Gigi și Bogdan – au practicat box, în tinerețile lor, însă nu au atins performanțele tatălui lor. Cu toate acestea, cu fiecare ocazie, maestrul – Gheorghe Roșca – și-a manifestat mândria față de fiii lui!
Foto: Campia-express.ro