spot_img
spot_img

Luni încep înscrierile pentru Evaluarea Națională 2018

spot_img

Date:

Share post:

spot_img

Emoțiile elevilor care încheie clasa a VIII-a încep de mâine, cu ocazia începerii înscrierilor pentru Evaluarea Națională 2018.

La admiterea în liceu, va conta în proporţie de 80% media generală de la Evaluarea Naţională, iar 20% media generală de absolvire a claselor V – VIII.

Prima probă scrisă din cadrul EN VIII (limba şi literatura română) va avea loc în data de 11 iunie 2018. Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 13 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12.00). În aceeași zi, intervalul orar 14.00 – 19.00 este rezervat înregistrării contestațiilor. Acestea vor fi soluționate în perioada 20 – 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 4 – 8 iunie 2018. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2017 – 2018, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor finaliza vineri, 8 iunie 2018.

Evaluare Naţională 2018, clasa a VIII-a, CALENDAR:

4-8 iunie 2018 Înscrierea la evaluarea națională

8 iunie 2018 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

11 iunie 2018 Limba şi literatura română – probă scrisă

13 iunie 2018 Matematică – probă scrisă

14 iunie 2018 Limba şi literatura maternă – probă scrisă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă

19 iunie 2018 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

19 iunie 2018 Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)

20-22 iunie 2018 Soluţionarea contestaţiilor

23 iunie 2018 Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Mesaje RO-ALERT pentru zona Mihai Viteazu, Iara, Moldovenești – pericol de grindină, COD PORTOCALIU!

Cetățenii care locuiesc în localitățile Mihai Viteazu, Cornești, Cheia, Buru, Iara, Moldovenești, Petreștii de Jos, Lita, Plăiești, Măgura...

Podul 1 din Cheile Turzii, înnoit, redeschis circulației turistice

În cadrul lucrărilor de întreținere a traseelor turistice din județ, angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj...

Cod PORTOCALIU de furtună în apropiere de Turda

Administrația Națională de Meteorologie a remis un avertisment cu Cod PORTOCALIU privind producerea de furtuni și vijelii. După cum...

Minoră din Cojocna dată dispărută de familie

La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 23.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul...
spot_img

Proiectul RoAlert – un nou pas in gestionarea situatiilor de urgenta

Sistemul de avertizare RO-ALERT, un pas important pentru protecția și siguranța cetățenilor Proiectul iniţiat de Guvernul PSD, cu scopul de a îmbunătăți protecția populației în...
%d bloggers like this: