spot_img
spot_img

Lucrări pe 24 de străzi din comuna Tureni

spot_img

Date:

Share post:

spot_img

De ceva timp au demarat în forță lucrările de infrastructură în comuna Tureni, la această oră se execută modernizări pe 24 de străzi din zona respectivă.

„Sunt 8 km de drum care se realizează în acest moment în comuna Tureni. Avem o finanțare pe măsura 7.2. pe fonduri europene și acum lucrează firma iar la finalul lunii o să fie și primul metru de asfalt din acei 8 kilometri” spune primarul comunei, Dana Mănăilă, citată de Ziarul 21.

Primărița are ambiții mari și spune că până în luna noiembrie toate drumurile vor fi asfaltate, și toate șanțurile vor fi betonate, astfel încât Tureniul să aibă o înfățișare de secol 21.

De asemenea o arteră de circulație va lega satele Tureni și Comșești, în prezent există doar un drum de pământ care face legătura între localități.

Dana Mănăilă spune că eforturile administrației comunale se îndreaptă spre „ a realiza proiecte eligibile necesare creşterii permanente a confortului edilitar – gospodăresc în spaţiul ce-l administrăm cu multă atenţie şi responsabilitate civică, vor aduce satisfacţie multor locuitori din comuna noastră”.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Mesaje RO-ALERT pentru zona Mihai Viteazu, Iara, Moldovenești – pericol de grindină, COD PORTOCALIU!

Cetățenii care locuiesc în localitățile Mihai Viteazu, Cornești, Cheia, Buru, Iara, Moldovenești, Petreștii de Jos, Lita, Plăiești, Măgura...

Iată cum va arăta Drumul Expres A3-Tureni

Ministerul Transporturilor și Investițiilor a aprobat, în cursul săptămânii trecute, indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului de investiții „Drum expres...

Podul 1 din Cheile Turzii, înnoit, redeschis circulației turistice

În cadrul lucrărilor de întreținere a traseelor turistice din județ, angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj...

Cod PORTOCALIU de furtună în apropiere de Turda

Administrația Națională de Meteorologie a remis un avertisment cu Cod PORTOCALIU privind producerea de furtuni și vijelii. După cum...
spot_img

ANUNT PRIVIND CAMPANIA DE VACCINARE IMPOTRIVA COVID-19 IN COMUNA TRITENII DE JOS

Avand in vedere Campania Nationala de Vaccinare unpotriva COVID-19, va informam ca la nivelul comunei Tritenii de Jos se deplaseaza periodic echipe mobile, astfe)...
%d bloggers like this: