Îl chema Luca, avea 9 ani, iar el s-a frânt sub loviturile încasate de la cea care ar fi trebuit să-l ocrotească, să-i îndrume pașii în viață și să-l țină departe de pericole, dar … care l-a omorât pentru o minciună nevinovată.
Acest copil nevinovat era bătut, sistematic, de mama lui încă de acum 5 ani, de când DGASPC Cluj, instituție considerată printre principalii vinovați în acest caz, a luat decizia de a-l lua din grija asistenților maternali și a-l restitui mamei sale.
Sâmbătă seara, copilul, alături de fratele lui geamăn, a făcut o boacănă specifică anilor săi și a hotărât să-și mintă mama, pentru a scăpa de pedeapsă. Mama acestuia a aflat că a fost mințită așa că și-a luat copilul la bătaie… nu l-a bătut așa cum bate o mamă, cu palma la fund … nu, curva asta nenorocită a găsit de cuviință să-l stâlcească în bătaie și a dat în el până când copilul a leșinat.
Apoi știți ce a făcut? Nu s-a îngrijit să vadă ce-i în neregulă cu băiatul ei care stătea inert pe podea … nu, jigodia și-a luat ceilalți doi copii și s-a tirat de-acasă, lăsându-și copilul fără vlagă, în apartament.
S-a întors la miezul nopții și și-a dat seama că și-a omorât copilul, dar n-a avut regrete … nuuuu, a sunat la 112 și a declarat că și-a găsit copilul mort, în casă (rece, crud, cinic – asemeni unui criminal nemilos).
Copilul avea zeci de râni și vânătăi pe corp … ZECI de vânătăi.
Acum să vă spun de ce moartea acestui copil este vina noastră, a tuturor.
Zilnic, vedem în jurul nostru, părinți care-și bat copiii, care trag de ei, care-i trag de păr sau de urechi, care au un comportament barbar și ce facem noi? Ne mirăm, poate, apoi ignorăm povestea … că „nu-i treaba noastră, fiecare și-l educă așa cum crede”, doar că nu este așa … dacă vedem un câine care este bătut, intervenim … dar pe copii fiecare îi educă așa cum crede … popor de idioți, ignoranți, nesimțiți, barbari și criminali, ce suntem.
Haideți să vă mai zic ceva: în urmă cu niște ani, o familie de români din Norvegia a fost deposedată de copii, după ce unul dintre prichindei a povestit la grădiniță cum mami și tati îl mai smotocesc, din când în când … ce a făcut poporul român în acel caz? Ceea ce se pricepe cel mai bine – a inventat povești cu trafic de organe și cu entități ale statului norvegian care se ocupă cu lucruri hedoniste, în loc să conștientizăm că norvegienii au ceva ce noi nu vom avea ÎN VECII VECILOR – un sistem de asistență socială FUNCȚIONAL și un simț civic REAL.
Haideți să vă mai zic ceva: o fetiță din Baia de Aramă a fost adoptată de un cuplu de americani și, pentru că a fost manipulată de către asistentul maternal, fetița nu voia să plece de lângă ei … asistentul maternal și bărba-su … olteni cu „școala vieții” au făcut mare tevatură pe această temă, iar românul – prost, de meserie, s-a apucat să-și dea cu părerea total aiurea cu privire la adopția aceasta.
De ce este considerat DGASPC Cluj COMPLICE la această crimă? Păi simplu, ne-o spune Liviu Alexa: „De ce afirmam aceasta? Cei doi frati au fost in grija unei asistente maternale pana acum 5 ani, cand „specialistii” de la Protectia Copilului Cluj au considerat de cuviinta ca baietii se pot intoarce in grija mamei. Chiar nu se stia despre situatia familiei celor doi copii, din moment ce fusesera in grija unei asistente maternale? Mai mult, toti vecinii stiau ca mama isi batea frecvent copiii. DGASPC de ce nu stia? DGASPC ce a facut? A luat vreo masura pentru a-i proteja pe minori?
Daniel Tamas se plange in mod repetat ca este neindreptatit si asuprit de Alin Tise, presedintele Consilului Judetean Cluj si isi gaseste suficient timp sa poarte razboaiele cu acesta. in timp ce toaca anual peste 20 milioane euro, bani publici. De ce nu a avut timp sa cerceteze indeaproape si situatia copiilor dupa ce au fost reintegrati in familie? Mai ales ca inclusiv in asociatia Padre Pio, unde exista oameni minunati, copiii au fost surprinsi cu vanatai teribile la maini si pe intreg corpul. ”.
La sfârșit … când se lasă praful … povestea este sumbră și mai grav este că niciunul dintre voi, cei care veți citi până la gata acest articol nu veți învăța nimic!












