Lifturi pentru blocurile fără ascensor? Deputatul PSD Răzvan Ciortea anunță votul pentru programul „Lift pentru viață”

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Locuitorii blocurilor cu trei și patru etaje fără lift ar putea beneficia, în viitor, de un program național care să le schimbe radical viața. Deputatul PSD Turda, Răzvan Iulian Ciortea, a anunțat că a votat în Camera Deputaților proiectul de lege privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, o inițiativă legislativă susținută de Partidul Social Democrat.

Potrivit parlamentarului, proiectul vine în sprijinul milioanelor de români care locuiesc în blocuri construite fără lift, o problemă care afectează în special persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și pe cei cu mobilitate redusă.

„În România anului 2026, milioane de oameni locuiesc în blocuri fără lift. Pentru mulți vârstnici, pentru persoanele cu dizabilități sau pentru cei cu mobilitate redusă, un apartament situat la etajul 3 sau 4 poate deveni, în timp, o adevărată închisoare”, a transmis deputatul.

Programul prevede posibilitatea instalării de lifturi, rampe de acces și platforme elevatoare în blocurile existente. Acolo unde structura clădirii nu permite montarea unui lift în interior, legea oferă posibilitatea realizării unor lifturi exterioare, adaptate construcțiilor ridicate în urmă cu mai multe decenii.

Inițiativa se adresează în principal blocurilor cu trei și patru etaje, iar finanțarea ar urma să fie asigurată inclusiv din fonduri europene, prin programe dedicate accesibilizării locuințelor și adaptării acestora la nevoile unei populații tot mai îmbătrânite.

Răzvan Ciortea susține că și în Turda există numeroase imobile unde locatarii sunt nevoiți să urce zilnic zeci de trepte, iar pentru unii dintre ei acest lucru a devenit o adevărată barieră în viața de zi cu zi.

„Cred că o societate care își respectă părinții, bunicii și persoanele cu probleme de mobilitate trebuie să investească și în astfel de proiecte. Libertatea de a ieși din casă, de a merge la medic, la cumpărături sau pur și simplu la o plimbare nu ar trebui să depindă de etajul la care locuiești”, a declarat deputatul PSD Turda.

Dacă programul va fi implementat și va beneficia de finanțarea necesară, mii de blocuri din România ar putea fi modernizate, iar accesul locatarilor la propriile locuințe ar deveni mult mai ușor.

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles