Tuesday, January 13, 2026
-13.9 C
Turda
-11.5 C
Câmpia Turzii
spot_img

LICEENII MUREȘENI FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU POVEŞTILE DE VIAŢĂ ALE DEŢINUŢILOR

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a găzduit în această săptămână încă o activitate din cadrul proiectului „DESCHIDE-ŢI MINTEA, NU FI ÎNCHIS!”, coordonată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, participanţi fiind de această dată elevi ai Colegiului Agricol „Traian Săvulescu” Tg-Mureş.
Timp de 2 ore, participanţii au avut ocazia să afle direct de la cei de vârste apropiate lor, ce înseamnă viaţa după gratii, punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate. Accentul se pune şi pe importanţa majoră a relaţiei între copil şi părinte, membrii familiei reprezentând singurul suport în situaţii de criză, iar celălalt aspect se referă la greşeală de a eticheta persoanele după o singură greşeală comisă, respectiv la fragilitatea limitei dintre lege şi fărădelege şi la uşurinţa cu care fiecare poate să ajungă să greşească. Activităţile continuă până la finalul anului şcolar!
Feed-back-ul oferit de elevi arată că eforturile tuturor celor implicaţi nu sunt zadarnice:
“Cele mai importante lucruri sunt că odată ce greşim putem plăti o viaţă întreagă.”
“La activitatea de astăzi am învăţat că din cauza banilor ajungem să facem prostii pe care le regretăm în timp.”
“Am realizat că nu am un comportament tocmai frumos faţă de părinţii mei şi mai ales în cazul în care şi tatăl meu a fost închis. După un timp m-am îndepărat şi m-am comportat mai urât, dar vreau să schimb asta”.
“Mă bucur că sunt azi aici şi DA, am învăţat foarte multe lucruri iar cel mai de preţ lucru pe care l-am învăţat este că libertatea şi familia sunt tot timpul pe primul loc.”
“Cele mai folositoare lucruri pe care le-am învăţat la activitatea de azi este faptul că trebuie să fim foarte atenţi şi să avem grijă în ce anturaj ne aflăm, ce prieteni ne facem pentru că tot ce facem ne poate schimba toată viaţa.”
“Unul dintre lucrurile învăţate este acela de a învăţa să îţi preţuieşti viaţa şi să înveţi şi să te străduieşti să respecţi legea şi părinţii.”
“Libertatea este una din cele mai importante valori pe care le avem şi trebuie să o preţuim pentru că nu se ştie niciodată când vom ajunge după gratii.”
“Poveştile spuse de aceşti doi deţinuţi m-au făcut să văd viaţa diferit, m-au făcut să fiu mai conştientă şi să mă gândesc de două ori înainte de a lua o decizie şi să vă mulţumesc pentru şansa oferită.”
Delincvenţa juvenilă este un segment al criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, având în vedere faptul că tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracţionalităţii. Din dorinţa de a găsi modalităţi eficiente de a transmite mesajele preventive, a apărut iniţiativa întâlnirilor directe între liceeni şi tineri privaţi de libertate din Penitenciarul Tg-Mureş – partenerul Poliţiei în acest demers.

spot_img
spot_img

Hot this week

Măsuri de ordine publică la meciul internațional de baschet masculin dintre U-BT Cluj-Napoca și Veolia Towers Hamburg

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj vor...

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

După una dintre cele mai friguroase nopți din ultimii...

Avalanșă de intervenții pe pârtiile din Cluj: 46 de misiuni Salvamont în doar 11 zile

Începutul anului 2026 a venit cu zăpadă din belșug,...

📜 „La steaua care-a răsărit” – spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale 🎶

Primăria Comunei Mihai Viteazu și Școala Gimnazială „Mihai Vodă”...
spot_img

Pe aceeași temă

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

După una dintre cele mai friguroase nopți din ultimii...

📜 „La steaua care-a răsărit” – spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale 🎶

Primăria Comunei Mihai Viteazu și Școala Gimnazială „Mihai Vodă”...

⚠️ ATENȚIE! Măsuri de siguranță în perioada temperaturilor extrem de scăzute ❄️

În contextul avertizării meteorologice valabile pentru perioada 12 ianuarie,...

Acțiuni de deszăpezire și combatere a poleiului pe drumurile județene

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img