Senatul României a adoptat cu fast, pe 14 aprilie, un proiect legislativ care promite protejarea cumpărătorilor de locuințe aflate în fază de proiect. Dar la o privire atentă, așa-numita „Lege Nordis” face exact opusul: oferă o protecție declarativă, în timp ce conservă – și chiar întărește – poziția privilegiată a dezvoltatorilor imobiliari.
Pentru opinia publică, legea a fost împachetată impecabil: limitarea avansului la 15%, protecție în caz de insolvență, plăți eșalonate. În realitate, spun specialiștii, este vorba despre o lege cu titlu de marketing, nu de reformă.
Iluzia siguranței: fără garanții reale, fără control efectiv
Avocatul Paul Dumbrăvanu, expert în tranzacții imobiliare, atrage atenția că proiectul nu oferă decât o iluzie legislativă a protecției consumatorului. În loc să prevină fraudele sau falimentele cu impact dezastruos asupra micilor investitori, legea adoptă o abordare reactivă: sancțiuni post-factum și promisiuni de „prioritate” în caz de insolvență – care, în realitate, nu schimbă nimic.
„Proiectul nu adresează cauzele reale ale vulnerabilității cumpărătorilor. În loc să implementeze măsuri preventive, adoptă soluții reactive care nu rezolvă problema de fond – riscul disproporționat asumat de cetățean.”
— Paul Dumbrăvanu, avocat
Cine pierde și cine câștigă?
Cumpărătorii continuă să fie expuși în fața unor riscuri imense, în timp ce dezvoltatorii beneficiază de flexibilitate maximă în accesarea banilor, chiar din fazele incipiente ale proiectelor. România propune o limită a avansului de 15%, în timp ce țări precum Franța, Belgia sau Polonia cer 0-5%, cu blocarea fondurilor în conturi speciale.
Legea permite în continuare dezvoltatorilor să încaseze până la 65% din valoarea imobilului înainte de finalizarea lucrărilor – ceea ce înseamnă că cetățeanul plătește anticipat un vis, fără nicio garanție reală că îl va vedea finalizat.
În caz de insolvență, cumpărătorii sunt poziționați, teoretic, ca „creditori privilegiați”. În practică, băncile care dețin ipotecile pe terenuri și clădiri vor fi primele care își vor recupera banii, iar ce rămâne (dacă rămâne) se împarte între restul creditorilor. Pe scurt: privilegiu decorativ, impact zero.
Modele europene – lecții ignorate de legislativ
În Belgia, Franța, Spania sau Polonia, legislația este clar orientată spre protecția consumatorului:
- Conturi escrow obligatorii;
- Garanții bancare de finalizare;
- Răspundere subsidiară a băncilor;
- Fonduri colective de garantare;
- Avansuri mici și plăți corelate cu etape certificate de profesioniști.
România? Promite sancțiuni și „privilegii”, dar nu oferă niciuna dintre aceste plase de siguranță reale.
Propunerile reale pentru protecția cumpărătorilor
Potrivit avocatului Dumbrăvanu, o reformă autentică în domeniul imobiliar ar trebui să includă:
- Garanții financiare de finalizare sau rambursare;
- Conturi escrow administrate de terți;
- Reducerea avansului la 5-10%;
- Calendar de plăți clar și verificabil;
- Fond de garantare a dezvoltatorilor;
- Responsabilitate directă a băncilor privind gestionarea banilor cumpărătorilor.
Concluzie: o lege cu nume mare și conținut mic
„Legea Nordis” promite protecție, dar o face fără substanță, fără mecanisme clare, fără responsabilizare reală. Este încă un exemplu al modului în care legislația românească mimează reforma, dar ocolește cu grijă interesele reale ale cetățenilor, în favoarea unor dezvoltatori care știu să-și apere profitul – chiar și în faliment.
RefleqtMedia va continua să urmărească evoluția acestui proiect de lege și să expună toate formele de protecție declarativă care ascund, de fapt, complicități structurale între stat și capitalul speculativ.
Articol de analiză semnat de Andrei Stănescu, pentru RefleqtMedia.ro
