spot_imgspot_img

LECȚIE pentru spitalele din zonă care lucrează „în degrade”

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Municipiul Blaj, din județul Alba, are aproximativ 18.000 de locuitori și nu-l vedem, zilnic, prin presă sau pe rețelele de socializare lăudându-se cu ce-a făcut, ce face și ce va face.

Totuși, la Blaj se construiește unul dintre cele mai moderne ambulatorii de specialitate ale unui spital municipal.

„Extinderea Ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj se va materializa printr-o clădire nouă, similară celei existente, care va fi alipită clădirii spitalului. Aici se vor transfera secțiile de ambulatoriu în spațiile nou-create, care vor fi dotate cu aparatură medicală și mobilier medical necesar pentru funcțiunile specifice de ambulatoriu. La fiecare nivel – subsol, parter și la etajele 1, 2 și 3 – va exista o circulație orizontală, pentru a se lega clădirea veche a spitalului de cea nouă a ambulatoriului integrat, așa cum prevăd legislația și normativele în vigoare.”, scrie ZiarulUnirea.ro

Valoarea investiției: 13.532.765,4 lei, din care 10.700.750 lei cheltuieli eligibile (fonduri europene) și 2.832.015,4 lei cheltuieli neeligibile (contribuție de la bugetul local).

Când te gândești că TOATE spitalele municipale și orășenești din județul Cluj funcționează fără autorizație ISU, din cauza clădirilor vechi … parcă-ți vine să-i lauzi pe blăjeni !
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social