spot_img

Apel Umanitar: Vrem lecitină pentru Nap Adrian! A uitat ce a votat acum 5 ani!

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

În urmă cu două zile, pagina de facebook „Partidul Mișcarea Populară Turda” a remis o declarație social-media prin care președintele formațiunii, Nap Adrian, solicita Companiei de Apă Arieș structura tarifului la apă și canalizare.

Postarea PMP Turda a fost una neprofesională, cu atacuri la persoană, cu manipulări ale informațiilor și cu neadevăruri, pe care RefleqtMedia le va demonta, pas cu pas!

Primarul și ginerele să ne prezinte structura prețului la apă!

După cum știți, turdenii plătesc un preț foarte mare pentru apa consumată, tariful fiind printre cele mai mari din țară, dacă nu chiar cel mai mare!
 
În aceste condiții, consilierul local Adrian Nap, președintele PMP Turda, a solicitat primarului Matei Cristian, care este președintele Asociației ”Apa Văii Arieșului”, care gestionează instituțional Compania de Apă Arieș, să transmită structura prețului la apă, pentru informarea publică.
 
Vă reamintim că directorul Companiei de Apă Arieș SA, la care turdenii plătesc prețul cel mai mare din țară, este ginerele primarului PNL Matei Cristian. Cei doi stabilesc împreună structura prețului la apă, tot așa cum primarul PNL a impus o majorare a taxelor și impozitelor pe care le plătiți în acest an și pentru a căror anulare continuăm lupta în instanță, dar și cu plângeri penale pentru ilegalități sau abuzuri în funcție.”, este postarea celor de la PMP Turda.
 
Am subliniat lucrurile importante, deoarece asupra acestora vom insista în prezentul articol.
 
În cursul zilei de ieri, site-ul nostru de știri a solicitat Primăriei Turda să ne pună la dispoziție HCL 313/2017, împreună cu anexa 1 la hotărâre. HCL 313/2017 vizează APROBAREA PLANULUI TARIFAR AL COMPANIEI DE APĂ ARIEȘ, PENTRU PERIOADA 2017-2023, iar anexa este chiar acel plan tarifar întocmit de Romair Consulting SRL.
 
Deci, afirmația potrivit căreia „ginerele și primarul fac prețul la apă” este o gogomănie și o grosolănie care nu-și are sensul nici în mediul politic. Dar … să revenim.
 
Acum mai puțin de 5 ani, proiectul de hotărâre privind Aprobarea Planului Tarifar al Companiei de Apă Arieș pentru perioada 2017-2023, a fost dezbătut în data de 31 august 2018 și votat de 18 din cei 21 de consilieri locali prezenți. Din cele 18 voturi exprimate, 14 au fost „pentru”, 3 „împotrivă” și 1 abținere.
 
Conform procesului verbal al ședinței, pe care-l veți putea citi mai jos, niciunul dintre consilierii locali ai PMP Turda: Adrian Nap, Emil Moldovan, Radu Zoltan, nu au declarat că se abțin de la dezbaterea și votul proiectului de hotărâre menționat anterior.
 
De asemenea, la dezbaterea proiectului, niciunul dintre consilierii locali PMP nu a avut vreun punct de vedere pe subiect, singurii care au luat cuvântul fiind Marius Ritter și Ciprian Rigman, de la PNL, Lucian Cordiș de la PNL, Doru Anca de la PRM, precum și președintele de ședință, Sălăgean Aron Adrian, de la PSD.
 
Păi, în aceste condiții, în care nu doar că au votat STRUCTURA tarifului la apă, dar CUNOȘTEAU ce tarif va fi la apă și canalizare pe o perioadă de 6 ani, Adrian Nap ori a uitat ce a votat, ori joacă un joc murdar, în care se face că nu mai ține minte.
 
Dragi cititori, așa arată demagogia și politicianismul Partidului Mișcarea Populară și a liderului său, Adrian Nap.
 
Vă redăm mai jos documentele necesare, pentru o edificare suplimentară:
 
 
 
 
 
 

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Turda: începe reabilitarea a două străzi din cartierul Primăverii

Primarul Municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, a anunțat în această seară demararea lucrărilor de reabilitare a două străzi...

Prima zi a Festivalului Verde la Turda

Astăzi a fost despre mânuțe dibace care și-au amenajat grădina de relaxare din curtea școlii sau a grădiniței...

Obsedat sexual – își freacă penisul în Parcul Central Turda

Un individ cu evidente probleme psihice a fost filmat în timp ce se masturba, în Parcul Central Turda. Clipul...

ACSA Câmpia Turzii – abonată la contracte publice – își cere insolvența

Cu datorii de peste 30 de milioane de lei, ACSA Câmpia Turzii SA, societate care desfășoară mai multe...
spot_img

Aurel Giurgiu – în prima linie a luptei cu Covid-19

PRIMARUL COMUNEI LUNA, GIURGIU AUREL SE IMPLICĂ TOTAL PRIN MĂSURILE DE PREVENTIE GENERATE DE PANDEMIA DE COVID-19 INTREPRINSE INCEPÂND DE AZI. PENTRU ASIGURAREA STARI DE...
%d bloggers like this: