spot_imgspot_img

La Turda s-au DUBLAT bursele școlare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Bursele de merit, performanță, precum și cele sociale, acordate elevilor din Municipiul Turda au reprezentat, în ultimii doi ani, o chestiune spinoasă, pe care s-a bătut multă monedă, din cauza ideilor populiste de care se leagă opoziția, cu fiecare ocazie.

Pentru a stopa acest fenomen de folosire a copiilor în scopuri politice, primarul Municipiului – Cristian Octavian Matei, a supus aprobării consilierilor locali noile burse școlare acordate celor mici.

Astfel, în ședința ordinară de consiliu local, executivul local a supus aprobării forului deliberativ noile cuantumuri ale burselor acordate elevilor, care sunt duble față de anul trecut.

Valoarea totală a burselor este de 628.000 de lei, iar bursele acordate vor fi după cum urmează:

-bursa de performanță – 100 lei/lună/bursă

-bursă de merit – 50 lei/lună/bursă

-bursă de studiu – 25 lei/lună/bursă

-bursă socială – 20 lei/lună/bursă.

În ultimii trei ani, sub conducerea lui Cristian Matei, administrația locală a Municipiului Turda a realizat cele mai mari investiții dedicate educației, învățământului și elevilor din ultimii 30 de ani.

Pe lângă „upgrade-ul” burselor școlare, la Turda au fost reabilitate școli și licee, dar a fost implementat și proiectul „Școala Mobilă”, unic în Transilvania.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social