spot_imgspot_img

La Mulți Ani, Andrei și Andreea! Iată cele mai interesante tradiții de Sfântul Apostol Andrei

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Astăzi, 30 noiembrie, religiile Ortodoxă și Catolică îl sărbătoresc pe Apostolul Andrei, cel întâi chemat la predicare de către Isus Hristos.

Născut între anii 5-10, după Hristos, despre Apostolul Andrei, fratele lui Simon Petru, se spune că a fost primul chemat la predicare de către Isus Hristos.

Acesta a predicat în mare parte a peninsulei Balcanice, inclusiv (spune sursele non-istoriografice) în Dobrogea.

A fost martirizat prin răstignire pe o cruce în formă de X în insula Patras din Grecia.

Este patronul spiritual al multor țări și orașe, printre care: Scoția, Barbatos, Georgia, Ucraina, Rusia, Grecia, Cipru sau România.

Potrivit tradiţiei populare româneşti, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte pradă pentru iarnă care începe fiecărui lup.

Tradiții de Sfântul Andrei

Români au o tradiţie frumoasă pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-a transmis încă de la daci. Şi pentru că tradiţiile poporului român sunt deosebite şi mistice, merită să le cunoaştem şi să le povestim copiilor noştri despre ele.

Tradiții și superstiții de Sf. Andrei

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup.

Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui.

De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut.

Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.

Tradiții de Sfântul Andrei – se spune că ies strigoii

În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii?

Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.

Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe.

După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc.

Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melita, pe coadă de matură, pe butoi sau în buturugă.

Tradiții de Sfântul Andrei – este noaptea vrăjilor şi a farmecelor

Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece.

 Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană.

A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apă din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită.

În noaptea de Sf. Andrei, că să-şi viziteze ursitul, faţă îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.

Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gură. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turtă (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nuca.

După ce au fost coapte pe vatra, fetele îşi mănâncă turtitele preparate, convinse fiind că ursitii vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.

Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămâna.

Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, faţă cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, faţă se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc.

Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Minore violate lângă Cluj

O adevărată poveste de groază a fost descoperită de...

Curs de arme și muniții, organizat la începutul lunii noiembrie! 🔫🇷🇴

Cu entuziasm, organizatorii anunță începerea unui nou curs de...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social