Primarul comunei Luna, Aurel Giurgiu, este recunoscut ca un patriot adevărat, iubitor de neam și țară, astfel că Ziua Națională a României nu putea trece fără să fie celebrată AȘA CUM SE CUVINE.
Edilul comunei a făcut public programul manifestărilor dedicate celei mai sfinte zi din calendarul oficial al unei națiuni.
”Vom organiza manifestări în toate cele trei sate ale comunei: Luna, Luncani și Gligorești. Consider că toți cetățenii merită atenția noastră acum la ceas de sărbătoare națională, să ne bucurăm împreună acum când împlinim 101 ani de la Marea Unire. Sigur că gândul nostru se va îndrepta în primul rând și spre cei care nu mai sunt printre noi, strămoși, moși, părinți, frați și surori și nu în ultimul rând către toți eroii neamului românesc care și-au dat viața pentru apărarea și eliberarea pământului sfânt al țării.
Vom depune coroane și flori la monumentele eroilor din cele 3 sate, unde împreună cu preoții parohi și cetățenii comunei se va face o slijbă de pomenire a eroilor români din comuna noastră, după care elevii școlilor din cele 3 sate vor susține un spectacol de cântece și poezie dedicat țării noastre dragi.
La Luna, Asociația Femeilor Voluntare vor susține un program de cântece patriotice românești.
După susținerea spectacolelor în toate cele 3 sate, cetățenii sunt invitații Primăriei la tradiționala mâncare românească ”Fasole cu cârnați” și un pahar de vin fiert.
Nu-mi rămâne decât să le urez tuturor românilor, oriunde s-ar afla, ”La Mulți Ani” de ziua țării și ”Sărbători fericite”. La Mulți Ani, România!”, a declarat Giurgiu pentru TurdaNews.












