JANDARMERIA CLUJ DĂ STARTUL RECRUTĂRILOR! Tinerii pot urma școli militare de elită și pot deveni ofițeri sau subofițeri ai Ministerului Afacerilor Interne

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj a anunțat oficial începerea procesului de recrutare pentru tinerii care doresc să urmeze instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, în sesiunea de admitere iulie–august 2026.

Este o oportunitate importantă pentru absolvenții de liceu care visează la o carieră militară și își doresc să activeze în structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit anunțului, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții privind cetățenia, studiile, starea de sănătate, comportamentul și integritatea. Printre cerințe se numără promovarea examenului de bacalaureat, lipsa antecedentelor penale, o conduită corespunzătoare și o medie la purtare de minimum 9 în anii de liceu.

O condiție care atrage atenția este limita de vârstă: candidații trebuie să aibă cel mult 27 de ani împliniți în anul participării la concurs. De asemenea, nu sunt acceptate tatuajele sau elementele ornamentale aplicate pe față, gât ori alte zone ale capului.

Pentru admiterea la instituțiile de învățământ superior ale MApN este necesară și deținerea unui certificat de competență lingvistică pentru limba engleză, nivel B2.

Candidații trebuie să transmită cererea de înscriere și documentele inițiale la adresa de e-mail admitere@jandarmeriaardeleana.ro până la data de 17 iunie 2026, iar dosarele complete trebuie depuse la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj până la 22 iunie 2026.

Procesul de selecție include evaluare psihologică, examinare medicală și probe de aptitudini fizice. Testarea performanței fizice este programată în perioada 9–12 iulie 2026 și se susține o singură dată.

Reprezentanții Jandarmeriei Cluj recomandă tuturor candidaților să urmărească permanent informațiile publicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne și ale instituțiilor de învățământ pentru care optează, întrucât procedurile și calendarele de admitere sunt stabilite de fiecare unitate de învățământ în parte.

Pentru mulți tineri, această sesiune de admitere poate reprezenta primul pas către o carieră în uniformă și către una dintre cele mai respectate profesii din România.

#stirimures #refleqtmedia

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles