Certificatul verde este, încă, cerut de mai multe state, la frontieră. Românii care doresc să călătorească în străinătate trebuie să aibă asupra lor certificatul Covid-19.
Ce trebuie să știi, dacă mergi în Spania
Una dintre țările care cer acest document este Spania. Cei care merg cu avionul sau vaporul, dar și celor care se află în tranzit, trebuie să prezinte certificatul verde, cu excepția minorilor de până la 12 ani. Mai mult decât atât, autoritățile din Spania acceptă certificate Covid-19 emise începând cu cea de-a 14-a zi posterioară zilei în care s-a administrat ultima doză de vaccin din schema completă, dacă nu au trecut mai mult de 270 de zile de la data administrării ultimei doze de vaccinare. De asemenea, în condițiile în care intervalul a fost depășit, este necesară dovada efectuării boosterului, dovadă valabilă din ziua în care a treia doză a fost administrată. Totodată, în Spania se mai poate intra și pe baza unui test RT-PCR efectuat cu 72 de ore înainte sau cu un document care atestă că persoana respectivă a trecut prin boală.
Cum poți intra în Italia
O altă țară care impune aceleași reguli este Italia. În plus, autoritățile au transmis că persoanele care nu au certificat Covid-19 sunt nevoite să stea în izolare timp de cinci zile, apoi să își facă test molecular sau antigen. În spațiile închise, în Italia, încă se poartă masca de protecție.
Grecia nu mai cere certificat Covid-19
De la data de 1 iunie 2022, Grecia a eliminat obligativitatea certificatului Covid-19. Masca de protecție se poartă, în continuare, în spațiile închise, în mijloacele de transport, avioane, trenuri, ambarcațiuni maritime. Singurii care au voie să nu o poarte sunt copiii cu vârste până la patru ani și persoanele care se confruntă cu probleme respiratorii.