Ion Pantelimon este numele directorului Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj Napoca, societatea care administrează (după cum vrea mușchii ei) Centrul de Management al Deșeurilor, care a blocat conturile mai multor societăți comerciale, printre care Compania de Salubritate și Prival Ecologic Servis și care a cerut INSOLVENȚA Companiei de Salubritate din Câmpia Turzii.
Acest director general s-a perindat pe la conducerea RADP Cluj Napoca sau CNADNR Cluj din 2005 și până astăzi, cu mici „pauze” în care a lucrat la Europroconsult și Napoca Construct.
Potrivit celei mai recente declarații de avere și interese, la RADP Cluj Napoca a încasat, în 2021, nu mai puțin de 307764 lei, adică aproximativ 25.647 lei pe lună.
La aceștia se adaugă și o pensie în valoare de 72.308 lei/an. Oare … nu era prietenul lui Pantelimon, Emil Boc, cel care, în mandatul 2008-2012, le interzicea oamenilor din sectorul public să cumuleze pensia cu salariul?
Potrivit aceleiași declarații de avere, Pantelimon mai deține 4 terenuri în intravilanul localităților Cluj Napoca, Dej și Băișoara, precum și o casă de locuit, dar și o casă de vacanță.
Pantelimon este adânc înrădăcinat în vechiul PDL, fiind aproape de Emil Boc dinainte să fie la modă.
În aceste condiții, este de înțeles aroganța cu care o societate CU CAPITAL DE STAT, cum este RADP Cluj Napoca, alege să se comporte cu presa locală și cu partenerii de afaceri, cărora li se cer penalități de întârziere la facturi de 3‰ pentru fiecare zi de întârziere.
Dar … ce datorii înregistra RADP Cluj, la finele anului 2021?
55.393.025 de lei este suma la care se ridică datoriile acumulate de societatea administrată de Ion Pantelimon, la finele anului fiscal 2021. Oare … acestei societăți comerciale de ce nu-i solicită NIMENI insolvența? Ne întrebăm acest fapt în condițiile în care, din 2020 și până în 2021, datoriile RADP Cluj au crescut cu peste 20 de milioane de lei (200 de miliarde de lei vechi) … frumos, nu?
Clujul ăla SMART și performant!