Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

Intervenție dramatică pe un lac din Turda. Bărbat salvat după o misiune contra-cronometru a pompierilor

Momente tensionate în municipiul Turda, unde pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit de urgență pentru salvarea unui bărbat aflat în pericol de înec, într-un lac format în apropierea străzii Ion Agârbiceanu.

La fața locului au fost mobilizate rapid forțele ISU, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, barca de salvare și o ambulanță SMURD. Bărbatul ajunsese în apă după ce ar fi încercat să prindă rațe sălbatice, fiind găsit la aproximativ 20 de metri de mal, într-o zonă extrem de dificilă.

Intervenția a fost îngreunată de terenul greu accesibil și de malul abrupt, care au făcut imposibilă lansarea bărcii de salvare. În aceste condiții, pompierii au fost nevoiți să înainteze prin gheață, spărgând-o, într-o cursă contra timpului.

Într-un gest de curaj, unul dintre pompieri a intrat înot în apă și a ajuns la victimă, reușind să o aducă în siguranță. Bărbatul a fost ulterior extras la mal cu ajutorul scării, diferența de nivel fiind de aproximativ 7 metri.

Victima era conștientă și cooperantă în momentul salvării și a fost preluată de echipajul SMURD, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

Hot this week

Câmpia Turzii își consolidează poziția pe harta investițiilor strategice

Municipiul Câmpia Turzii face pași importanți în direcția dezvoltării...

Trei suflete salvate din drum: gestul simplu care spune totul despre omenie

Într-o seară obișnuită, pe un drum liniștit din comuna...

MITĂ DE 200 DE LEI PENTRU… NIMIC la Cugir!

Scene incredibile la Cugir, unde un șofer a reușit...

Publicitate

spot_img

Pe aceeași temă

Publicitate

spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
spot_img