⚠️ Inspectoratul Județean în Construcții CONFIRMĂ sesizările USRPLUS Turda în privința lucrărilor de MÂNTUIALĂ de pe strada Bogata❗ Executantul trebuie să refacă, pe cheltuială proprie, lucrările deficitare❗ Se vor aplica și sancțiunile contravenționale prevăzute de lege❗
🔹️🔸️Liliana Oaida, vicepreședinte USRPLUS Turda: “În martie, am sesizat IJC Cluj cu privire la marile deficiențe de execuție de pe strada Bogata, acolo unde, la câteva luni de la finalizarea lucrărilor, asfaltul prezenta deja gropi și crăpături❗Răspunsul primit de la autoritatea de control confirmă cele sesizate de noi, solicitând executantului să refacă, pe cheltuială proprie, lucrările prost realizate❗ Supărător este faptul că lucrări de mântuială sunt peste tot în oraș, tot mai mulți turdeni exprimându-și public nemulțumirea. USRPLUS Turda 🔹️🔸️a declarat toleranță 0 pentru mântuială❗ Vom sesiza organismele de control ori de câte ori administrația locală va închide ochii la lucrări de proastă calitate, care nu înseamnă altceva decât risipă de bani publici”.
👉 Răspunsul Inspectoratului Județean în Construcții Cluj la sesizarea noastră: “IJC Cluj a efectuat un control curent în etapa de execuție privind lucrările de modernizare a străzii Bogata din localitatea Turda și a constatat execuția deficitară a stratului de uzură (…), unde s-au observat dereglări de tip structural: faianțări, fisuri și crăpături multiple, gropi care afectează structura rutieră și siguranța circulației. Urmare a deplasării în teren se confirmă deficiențele privind calitatea lucrărilor executate, menționate și de dumneavoastră în sesizare, iar prin procesul verbal de control emis de IJC Cluj s-au dispus măsuri de remediere, prin adoptarea de soluții tehnice stabilite de proiectant, cu acordul investitorului. Executantul va remedia, pe cheltuială proprie, defectele calitative apărute din vina sa, în perioada de execuție. Pentru neconformitățile constatate se vor face demersurile necesare aplicării sancțiunilor contravenționale corespunzătoare”.
#DeMântuială
#MoșiaLuiMatei
Comentarii