PSD Cluj constată cu surprindere declaraţiile contradictorii ale domnului Alin Tişe cu privire la TETAROM I.
„În vara anului 2016, dl. Alin Tişe anunţa că în PERIOADA IMEDIAT URMĂTOARE va `da în funcţiune facilităţile edificate prin intermediul proiectului, respectiv clădirea de birouri, cele două hale de producţie şi depozitare precum şi imobilul administrativ`. Au trecut doi ani şi nu s-a întâmplat aproape nimic, prin urmare, când dl. Alin Tişe a vorbit serios şi responsabil? În 2016 sau în 2018?” a declarat dl. Remus Lăpuşan, liderul consilierilor judeţeni social-democraţi.
„Este cât se poate de clar că Alin Tişe este incapabil să gestioneze finalizarea TETAROM I şi încearcă să-şi mascheze incompetenţa administrativă prin inventarea unor vinovaţi imaginari. Îi solicit să spună cu NUME şi PRENUME cine sunt patronii firmelor de casă, în caz contrar, rămâne în istoria judeţului Cluj drept TIŞE MINCINOSUL. În loc să inventeze poveşti, mai bine ne explică miracolul financiar al BLOCULUI de pe STRADA PLOIEŞTI” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.












