Neluțu Jucan, cetățeanul din Tritenii de Jos care, în luna decembrie, era să-și piardă indexul drept ca urmare a unui abces tratat necorespunzător la Câmpia Turzii, urmează să mai fie internat odată, la Cluj Napoca, la Spitalul Clinic de Recuperare, pentru noi tratamente la deget.
După două operații, o grefă de piele, 60 de copci și 30 de zile de concediu medical, este probabil ca triteanul să mai primească 30 de zile de concediu și, astfel, să ajungă în fața Comisiei de Muncă.
„Ceea ce mi se întâmplă este strigător la cer. Mi-este teamă să nu-mi pierd locul de muncă”, spune Nelu Jucan, care afirmă totodată că nu va lăsa lucrurile să decurgă așa și că se va adresa autorităților care să-i facă dreptate.
Jucan are 49 de ani, este căsătorit și are doi copii.