spot_img

În cartierul Șarât va fi construită o creșă

Date:

Share post:

Prin intermediul investițiilor implementate de Primăria Municipiului Câmpia Turzii, cartierul Șarât este comunitatea cu cea mai rapidă dezvoltare a populației active.

De asemenea, trendul ascendent este impulsionat și de noile atribuiri de locuri de casă, pe care instituția noastră le-a realizat în luna decembrie a anului trecut.

În această săptămână, a fost aprobată finanțarea construirii unei creșe în cartierul Șarât, pe strada Nichita Stănescu. Aceasta va fi de mici dimensiuni, cu aproximativ 40 de locuri pentru antepreșcolari.

Investiția va fi realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Alte 10 noi construcții de creșe au primit aprobare prin Programul național de construcție de creșe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunță ministrul Cseke Attila. Numărul total al creșelor aprobate pentru a fi construite, la nivel național, crește, astfel, la 53.


Conform actului normativ aprobat, se vor construi creșe mici, cu o capacitate de 40 de antepreșcolari în Câmpia Turzii, Galați, Oradea, Orăștie și Vaslui”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Construcția creșei ar putea să debuteze chiar în acest an, atât prin prisma faptului că Primăria a eliberat de sarcini terenul pe care va fi construită creșa, cât și datorită rapidității cu care lucrează Ministerul Dezvoltării.

Conform datelor noastre, atribuirea constractului de lucrări este, deja, în faza de licitație publică.

Primăria Municipiului Câmpia Turzii apreciază implicarea domnului subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării – Cristian Ioan HAIDUC – în obținerea finanțării acestui proiect.

Direcția Relații cu Comunitatea

spot_img

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related

Tentativa de jaf la o farmacie din Campia Turzii (UPDATE)

UPDATE: Deși IPJ Cluj ne-a declarat că „se desfășoară...

Prima zăpadă din această iarnă – vezi cât va ninge în zona Turda – Câmpia Turzii

Cetățenii matinali din Turda - Câmpia Turzii - Luduș...
%d bloggers like this: