spot_img
spot_imgspot_img
Știri din zonăIata ce spune Politia Romana despre "ambulanta care fura copii"

Iata ce spune Politia Romana despre “ambulanta care fura copii”

Politia romana, prin intermediul paginii oficiale de facebook a adud cateva clarificari originale privind ambulanta care fura copii.

“Nu e neagră, e albă și nu fură copii, aduce cultura în comunitate…este o simplă ambulanță casată, folosită într-un proiect cultural.

MIT: O ambulanță neagră se plimbă prin oraș și răpește copii pentru a le lua organele.

ADEVĂR: În România nu au fost înregistrate astfel de cazuri.

Emoția și rațiunea ne ghidează comportamentul, iar o decizie emoțională este bine să fie trecută prin filtrul rațiunii, chiar și ,,la cald”.

Dacă ai văzut ceva care ți se pare suspect, sună la numărul 112, venim imediat și clarificăm situația. Ne poți sprijini prin furnizarea cât mai multor informații care vor fi transmise în timp real, din dispecerat, colegilor care vin la sesizarea pe care ai făcut-o.

Te rugăm să nu distribui pe rețelele de socializare mesaje false. Acestea nu fac altceva decât să creeze o stare de panică nejustificată pentru orice părinte care își dorește tot ce-i mai bun pentru copilul său.

#PolițiaRomână #FakeNews #AmbulanțaNeagră”

- Advertisement -spot_img
spot_img

More From RefleqtMedia

Anunț – Întrerupere furnizare apă potabilă în localitatea Ciurila

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile...

Razie in zona Turda – Campia Turzii

În data de 2 septembrie a.c., în intervalul orar...

VIDEO – Perchezitii la braconierii din Viisoara si Iara

La data de 31 august a.c., polițiștii din cadrul...

Exemplar rar de barza vazut la Cojocna

Cetatenii comunei cu imens potential turistic s-au bucurat aseara...

Satula de batai, o femeie din Iara a cerut ordin de protectie

Un nou caz de violenta domestica s-a petrecut in...

Accident la iesirea din Valcele spre Turda

Doua autoturisme au fost implicate intr-o coliziune, la iesirea...

DEZASTRU ecologic la Petrestii de Jos

Din felul in care arata comuna se vede felul...

Motociclist accidentat la Petrestii de Jos

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această...

Apă cu potențial cancerigen lângă Turda

Un loc foarte prietenos cu turiștii s-ar putea dovedi...
- Advertisement -spot_img
spot_img
spot_img
%d bloggers like this: