spot_imgspot_img

Iată care sunt cele mai eficiente metode pentru a scăpa de stres!

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Să înveți să îți relaxezi corpul și mintea este una dintre cele mai importante abilități pe care le poți deprinde în viață. Stresul de zi cu zi nu numai că te poate pune la pământ, dar este demonstrat faptul că persoanele ce se îngrijorează mult sunt predispuse la diferite boli.

 

Deoarece este mult mai simplu să previi decât să tratezi, specialiștii recomandă ca, la finalul fiecărei zile, să îți rezervi măcar o jumătate de oră pentru a te relaxa, acordând atenție maximă semnalelor transmise de corpul tău. Acest lucru presupune ca, în acel moment, să te conectezi cu tine însuți și să descoperi ce anume te-ar face să te simți împlinit. 

 

Fie că este vorba de sport, citit, meditație sau de o altă activitate plăcută, fă-ți timp pentru tine, pentru ca mintea și corpul tău să se refacă. Amintește-ți că acumularea de stres poate provoca boli fizice grave sau chiar depresie și anxietate. 

Iată care sunt cele mai eficiente metode de relaxare a corpului și a minții!

 

  1. Meditează

Chiar și 10 minute de meditație pe zi te pot ajuta să îți golești mintea de energiile negative și să redevii o persoana optimistă și cu chef de viață. Pune muzică relaxantă în surdină, întinde-te pe pat sau pe canapea și preț de câteva momente nu lăsa lumea exterioară să te afecteze. 

 

2.Fă sport

Chiar dacă majoritatea oamenilor consideră sportul ca fiind mai degrabă o soluție pentru pierderea în greutate decât pentru echilibrul emoțional, află că este una dintre cele mai recomandate metode de către psihologi, pentru a restabili starea de bine. O jumătate de oră de mișcare pe zi reface nivelul endorfinelor, eliminând atât stresul fizic, cât și pe cel mental. În plus, dacă vrei să îmbini plăcutul cu utilul, poți folosi bicicletele de fitness, timp în care vizionezi și filmul sau serialul preferat. La doar un click distanță poți găsi modelul potrivit nevoilor tale. Tot ce îți rămâne de făcut este să îți rupi din timpul liber câteva momente pentru rutina sportivă atât de benefică.

 

3. Petrece timp în aer liber

Chiar și o scurtă plimbare în jurul blocului îți va schimba percepția asupra problemelor tale și, de ce nu, te va ajuta să găsești soluții. Dacă simți că spațiile închise îți dau deja senzații de claustrofobie, ieși o jumătate de oră din casă și vei vedea cum totul va deveni mai clar.

 

4. Citește

Se spune că o carte bună este evadarea perfectă atunci când nu ai cum să ieși din casă. Alege să te pierzi într-o poveste extraordinară, identifică-te cu personajele și vei vedea că, atunci când o vei termina, vei reuși să găsești rezolvări chiar creative pentru problemele tale.

 

5. Fă un duș fierbinte

Apa caldă îți va relaxa și detensiona mușchii și îi va permite corpului să se destindă. Pentru un rezultat extraordinar, poți încerca o baie fierbinte cu sare de mare aromată și spumă, alături de un pahar din vinul tău preferat. Nu îți va veni să crezi cât de diferit te vei simți apoi!

6. Ascultă muzică

Fie că asculți o piesă clasică sau albumul preferat din adolescență, muzica îi va permite creierului să se liniștească. Este demonstrat faptul că reduce probabilitatea de a dezvolta depresie și anxietate, așa că încearcă diferite stiluri, până când găsești acele melodii ce îți induc o stare de bine.

 

Indiferent de locul tău de muncă, vor exista zile bune și altele mai grele. Este important să nu te lași doborât de sentimentele negative și să încerci să găsești modalități de a contracara efectele momentelor stresante. 

 

Nu uita, cu cât reușești să ai mai multă grijă de tine și de sănătatea ta fizică și mentală, cu atât mai mult vei putea avea grijă de cei dragi ție. Gândurile negative fac parte din viață, dar este important să poți face tot ceea ce îți stă în putință pentru a le ține în frâu și pentru a le înlocui cu optimism!



Sursa foto: Shutterstock.com

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles