Clubul AHC Potaissa Turda a publicat un mesaj emoționant, cu privire la Relu Oroian, coordonatorul centrului de copii și juniori al clubului și un om deosebit de apreciat de întreaga suflare handbalistică.
„Dacă iubirea și handbalul își au propriile definiții, pentru AHC POTAISSA TURDA, una dintre definițiile cele mai sincere ale iubirii pentru handbal se regășeste în ceea ce a însemnat, înseamnă și va însemna mereu pentru noi: Relu Oroian.
Iubit și apreciat de toată suflarea handbalistică, de întreaga comunitate turdeană și de absolut toți cei cu care a interacționat, Relu va rămâne veșnic în inimile noastre.
Mentor al tuturor generațiilor de copii formați de Potaissa până în prezent, a insuflat acestora, în cel mai frumos mod posibil, pasiunea autentică pentru handbal. Un antrenor deosebit, un prieten drag, un coleg excepțional, Relu reprezintă unul dintre elementele cele mai de preț care definesc proiectul handablistic turdean AHC POTAISSA TURDA și lasă în urmă o moștenire inegalabilă a valorii umane și una greu de egalat a rezultatelor sportive remarcabile. Nu au cuvintele suficientă încărcătură semantică spre a putea exprima întreaga recunoștință pentru tot ce a făcut acest om minunat pentru clubul nostru și nici pentru a putea descrie durerea ce ne încarcă sufletele în aceste momente de profundă tristețe.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate! Drum lin printre stele, Reluțu! 🤍✨🙏
Priveghiul este miercuri la ora 19.00 la capela Bisercii Greco-Catolice din Micro 1 (Biserica albastră), iar înmormantarea va fi joi, de la ora 12:00, la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (Micro 1)
❗️Nu se duc coroane ci doar buchete de flori”, transmite clubul turdean.