După cazurile celebre, Rusu Ovidiu Călin, Deak Andrei, Gherman Andrei Marius, autoritățile clujene au reușit „performanța” să mai piardă un condamnat.
Fulop Adrian Ionel, din Mihai Viteazu, condamnat pentru TENTATIVĂ DE OMOR a fost scăpat din țară de către autorități, la doar câteva zile după ce Curtea de Apel Cluj i-a respins apelul. Inițial, Tribunalul Cluj îl condamnase la 4 ani de închisoare.
Ora estimata: 9:00
Complet: Complet VIII F NCP
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: Condamnă pe inculpatul: F. A. I., În temeiul art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de Procedură Penală, la pedeapsa de: – 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. În baza art. 55 lit. a rap. la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), art. 67 alin. 2, art. 68 alin. 1 lit. c Cod Penal, interzice inculpatului pe o durată de 2 ani, care începe să curgă după executarea pedepsei închisorii, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) Cod Penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 19 alin. 1, 4 şi 5 Cod Procedură Penală şi la art. 1357 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă a părţii civile M.A. L., şi în consecinţă obligă inculpatul să plătească în favoarea părţii civile despăgubiri civile în sumă suma de 75.000 lei cu titlu de daune morale, şi în sumă de 201,04 lei cu titulu de dauna materiale şi respinge celelalte pretenţii civile formulate. În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 19 alin. 1, 4 şi 5 Cod Procedură Penală şi la art. 1357 Cod Civil precum şi la dispoziţiile art. 320 din L. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj Napoca, şi în consecinţă obligă inculpatul să plătească în favoarea acestei părţi civile suma de 1500,73 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate M.A. L.. În baza art. 7 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din L. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare în vederea constituirii Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 272 alin. 1 Cod de Procedură Penală stabileşte onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 1495 lei, sumă care se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Cluj – av. N. M.A. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă pe inculpatul P. R. D. să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei. În baza art. 276 alin. 6 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea părţii civile M. A.L. suma de 7.500 lei cheltuielile judiciare, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu inculpatul şi cu părţile civile. Pronunţată, prin punerea hotărârii la dispoziţia participanţilor (inculpat, părţi civile procuror), prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 17 martie 2023.