EXCLUSIV: Vezi cum vor începe cursurile, în 13 septembrie, la Colegiul Tehnic „Victor Ungurean”

În anul școlar precedent, CTVU a fost singura entitate de învățământ din Câmpia Turzii care, în perioada în care se făceau cursuri fizice, era obligată să-și țină elevii „doar în online”.

Apropierea noului an școlar și experiența anului trecut i-a determinat pe părinții elevilor Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” să-și facă griji și să pună presiune atât pe conducerea școlii, cât și pe administrația publică locală din oraș.

Deși termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare ale Colegiului era 31.08.2021, constructorul tărăgănează lucrările, din lipsă de forță de muncă.

Astăzi, deși suntem în 1 septembrie, lucrările sunt în curs de realizare la Colegiu, însă – conform unor informații primite de RefleqtMedia atât din interiorul școlii, cât și de la primarul, Dorin Lojigan, cursurile la CTVU vor debuta CU PREZENȚĂ FIZICĂ.

„Am avut mai multe întâlniri atât cu constructorul, cât și cu conducerea școlii. Pavilioanele 3, 4 și 5 vor fi terminate până în 8 septembrie, astfel încât elevii vor putea efectua cursurile cu prezență fizică”, garantează Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

În cursul zilei de astăzi, edilul-șef al orașului are o întâlnire cu toate directoarele unităților școlare și preșcolare din oraș, pentru stabilirea celor necesare în vederea debutului de an școlar.

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

spot_imgspot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social