spot_img

EXCLUSIV: Vezi ce declară directorul Companiei de Apă Arieș, referitor la insolvența Hidroconstrucția

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

Vestea privind cererea de insolvență emisă de SC Hidroconstrucția SA, principalul „jucător” din proiectul de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Comunitatea Urbană Arieș a produs o undă de șoc în zonă, și nu numai.

Având în vedere faptul că, potrivit informațiilor RefleqtMedia, Hidroconstrucția este titularul de contracte cu finanțare europeană în valoare de peste 400 de milioane de euro, la nivel național, insolvența acestei societăți reprezintă un risc sistemic, la nivel național.

Pe de altă parte, nu se cunoaște încă motivul real pentru care Hidroconstrucția a solicitat să intre în insolvență, în condițiile în care datoriile societății sunt în jurul sumei de 300 de milioane de lei, iar activele acesteia sunt de peste 600 de milioane de lei.

Pentru a vedea care este modalitatea în care insolvența societății va afecta proiectul de reabilitare dezvoltat de Compania de Apă Arieș, l-am contactat chiar pe Bogdan Ionuț Bobic, directorul general al operatorului regional de apă Turda – Câmpia Turzii.

„Am aflat și noi despre solicitarea de insolvență depusă de Hidroconstrucția. Marți va avea loc o întâlnire cu toți operatorii regionali de apă, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dar ceea ce oamenii trebuie să înțeleagă se referă la două aspecte.

În primul rând, insolvența nu reprezintă neapărat faliment, ci este o formă de protecție pe care un operator economic o poate utiliza pentru redresare, atunci când acumulează datorii. De asemenea, în prezența unui administrator special, situația plăților către furnizori și/sau subcontractori se îmbunătățește considerabil, deoarece administratorul special are ca scop scoaterea societății din insolvență.

Pe de altă parte, chiar dacă Hidroconstrucția ar intra în faliment, pe majoritatea contractelor de lucrări din proiectul dezvoltat de Compania de Apă Arieș, societatea are parteneri care ar putea prelua contractele.

Ultima soluție, dacă respectivii parteneri nu pot prelua contractele de lucrări, ar fi o relicitare a contractelor, însă este puțin plauzibil ca un astfel de aspect să se întâmple”, a spus Bogdan Bobic, pentru RefleqtMedia.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

VOCI PENTRU SĂNĂTATEA MINTALĂ

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ”unul din patru oameni din lume a avut, are sau va avea...

110 ani de atestare documentară a existenței serviciului de alimentare cu apă în sistem centralizat în municipiul Turda și regiunea limitrofă

Data de 11 mai 2022 este o zi cu o însemnătate deosebită pentru locuitorii din arealul de deservire...

EXCLUSIV: Furt de pește la Complexul de Agrement „La Trei Lacuri”

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Câmpia Turzii a fost depistat de paznicii Complexului de...

Iata detalii despre incendiul de la ISCT!

RefleqtMedia are onoarea de a fi primul site local care va prezinta fotografii exclusive de la incendiul de...
spot_img

Două județe au intrat în alertă după poluarea accidentală a râului Mureș

O defecțiune la termocentrala din Iernut a poluat râul Mureș cu uleiuri minerale. S-a întâmplat în urmă cu două zile și de atunci, comitetele pentru...
%d bloggers like this: