În urmă cu o lună, după celebrul caz al minorelor din județul Brașov, care au fost încredințate de mama bețivă unui individ cunoscut ca prădător sexual, RefleqtMedia a demarat o procedură de investigație, pentru a afla care este situația Registrului Național al Prădătorilor Sexuali și de ce nu poate fi consultat acest registru în mod public.
În lunia iulie 2021, Poliția Română anunța, cu emfază că: „a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.”
Singura problemă este că acest Registru Național Automatizat este atât de „automatizat” încât nu este pe net, nu poate fi consultat public și, deci, nu constituie o formă prin care publicul civil să se informeze sau protejeze împotriva persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Cu alte cuvinte, laudă goală, fără substrat.
Ei bine, aici am intervenit noi, care am solicitat Poliției Române să ne spună DE CE nu poate fi consultat acest registru la nivel public, de către oricine, așa cum se face, de exemplu, în Statele Unite ale Americii, partenerul nostru strategic, de unde ne vin binecuvântările inclusiv pentru numirea premierului.
Răspunsul primit de la Poliție ne-a frapat, efectiv! Pentru Poliția Română este mai importantă viața privată a prădătorilor sexuali și respectarea datelor cu caracter personal DECÂT PREVENIREA SAU PROTEJAREA EVENTUALELOR VICTIME.
Dar … amuzamentul nostru nu s-a oprit aici, deoarece în continuarea răspunsului furnizat de Poliția Română putem observa NAIVITATEA oamenilor legii.
Ați înțeles? Poliția Română se bazează pe faptul că persoanele care violează femei și copii, după ce ies din pușcărie sunt atât de reabilitați încât, periodic, se duc de bunăvoie la secția de poliție din apropiere, pentru a-și declara locul de muncă și „alea alea”.
Cât privește partea cu „Organele de poliție au obligația de a desfășura periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, verificări la domiciliu…” … cum fac verificările, dacă prădătorii sexuali nu-și comunică domiciliul? 🙂