

O poveste cu adevărat tristă se petrece, în aceste zile, la Câmpia Turzii.
Sursele noastre ne-au informat că în cursul zilei de ieri, o minoră în vârstă de 14 ani, campioană la box, a vrut să se sinucidă, după ce mama ei a dat-o afară din casă.
Mama fetei s-a supărat după ce aceasta a bătut un boschetar care a ciupit-o de fund. Boschetarul a fost dus la UPU Cluj cu multiple traumatisme, astfel că mama fetei a luat o decizie drastică.
„A venit pe terasă la Daghemana și i-a aruncat o plasă cu haine fetei, spunându-i că nu mai are ce căuta pe-acasă. Atunci fata a zis că se aruncă sub tren. Am sunat la 112 și am anunțat intenția fetei.”, ne spune sursa.
Condamnabilă a fost și atitudinea polițiștilor care au venit la fața locului.
„M-au certat că de ce am sunat la 112 și de ce fac iarăși tărăboi. Trebuia să las fata să se arunce sub tren?”, se întreabă, retoric, sursa noastră.
Într-un final, agenții ajunși la fața locului au luat-o pe fată și au demarat acțiunile de mediere și consiliere.









