Anunțul privind Sala Polivalentă de la Turda a fost făcut, în exclusivitate pentru RefleqtMedia, de primarul municipiului Turda, Cristian Matei.
„S-au semnat ultimele documente, inclusiv pentru comisia interministerială și am primit asigurări că mâine, după ședința de Guvern, va fi remisă hotărârea de guvern privind Sala Polivalentă de la Turda”, a declarat Cristian Matei.
Sala Polivalentă este unul dintre proiectele mari ale municipiului Turda, la care iubitorii sportului visează de mai bine de 5 ani, însă doar după accederea lui Cristian Matei în funcția de primar s-au pus bazele unui proiect fezabil și valabil, prin care Compania Națională de Investiții să aloce bani pentru respectiva Sală Polivalentă.
După Hotărârea de guvern emisă mâine, Compania Națională de Investiții va demara licitația aferentă lucrărilor și, odată cu finalizarea licitației, se va trece la lucrările efective privind obiectivul.
Este preconizat că în primăvara anului 2020 se va inaugura Sala Polivalentă de la Turda, proiect care, odată realizat, va pune bazele dezvoltării municipiului, prin prisma organizării de competiții sportive, și nu numai, de mare impact.
În altă ordine de idei, astăzi, Consiliul Local al Municipiului Turda a aprobat indicatorii tehnico-economici updatați aferenți proiectelor de reabilitare și modernizare a mai multor străzi din municipiu.
Modernizarea străzilor va fi posibilă prin implementarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, care va fi finanțat, în județul Cluj, doar la Turda și la Dej, deși și alte administrații locale se laudă cu acest fapt.












