spot_imgspot_img

EXCLUSIV: Iată TOATE motivele pentru care procesul penal în care sunt implicați Avram Gal și Petre Pop PUTE a interese meschine

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Pe rolul Judecătoriei Turda se află cauza penală cu numărul 8342/328/2019, în care Avram Gal, Petre Pop, Frînc Cristel, Francisk Deak și Ionel Isac-Tudorache au fost trimiși în judecată în dosarul penal 318/p/2016.

Despre acest dosar penal, RefleqtMedia a scris în cel puțin două rânduri, în luna martie a acestui an, iar acum… având în vedere trimiterea în judecată a acestor persoane, a venit momentul să dezbatem de la cap la coadă acest dosar.

1. PREJUDICIUL

În acest dosar penal, prejudiciul este unul EXTREM de mic, de doar 2220 de lei, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda ne-a transmis, într-un răspuns pe legea 544/2001, că acest prejudiciu a fost reținut doar în sarcina inculpatului Frînc Cristel.

2. ABUZUL ÎN SERVICIU

În conformitate cu articolul 297 din Codul Penal al României, abuzul în serviciu este definit ca: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.”

La momentul la care s-au produs respectivele fapte, NICIUNUL DINTRE INCULPAȚI NU AVEA CALITATEA DE FUNCȚIONAR PUBLIC.

Petre Pop era personal contractual, Avram Gal era viceprimar (demnitar public), Ionel Isac Tudorache era consilier local și președinte în Consiliul de Administrație de la Domeniul Public Câmpia Turzii SA, Francisk Deak era „normator”, iar Cristel Frînc era director general al SC DPCT SA.

 

3. FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE

 

În conformitate cu articolul 320 cod penal, falsul material în înscrisuri oficiale se definește ca: „(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

Aici vorbim STRICT și numai despre faptele pe care le-ar fi putut comite Ionel Isac, Cristel Frînc sau Francisk Deak, care aveau activitate la Domeniul Public Câmpia Turzii.

Procese verbale al Consiliului de Administrație sau AGA, bonuri de motorină, foi de parcurs, etc … toate i-ar viza doar pe cei trei enumerați mai sus, nicidecum pe Avram Gal și Petre Pop.

 

4. FALSUL INTELECTUAL

Aici, vorba zicalei, „treaba-i oablă, ca covrigul”, în contextul în care, conform articolului 321 COD PENAL, falsul intelectual se traduce ca: „(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”.

Din sursele noastre, știm clar că această acuzație se referă doar la Ionel Isac-Tudorache, care ar fi fost acuzat de către „cine trebuie” de faptul că a falsificat mai multe procese verbale de Ședință a Consiliului de Administrație de la Domeniul Public Câmpia Turzii SA.

Astfel, având în vedere cele prezentate mai sus, coroborate cu statutul de posibili candidați la primăria Câmpia Turzii a lui Avram Gal, respectiv Petre Pop – această cauză penală PUTE  mașinațiuni cu iz politic.

Faptul că dosarul a fost trimis în judecată cu mai puțin de un an înainte de alegerile locale din 2020, dar și faptul că această cauză nu are cum să se încheie, fie și pe fond, până la alegeri, dă impresia că ar fi vorba strict de o făcătură, menită să-i discrediteze pe Pop și Gal.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social