spot_img
spot_imgspot_img
BREAKING NEWSExclusiv: Hot prins in flagrant, la Tritenii de Jos

Exclusiv: Hot prins in flagrant, la Tritenii de Jos

Un individ, proaspat intors din Spania, a hotarat sa sparga un magazin, in Tritenii de Jos.

Dotat cu cagula, manusi si toate salamalecurile, semn ca hoteala nu ii era straina, individul a intrat in magazin, printr-un geam spart, la 5 dimineata.

Din nefericire pentru el, patronul magazinului a auzit alarma, si-a chemat trei prieteni, l-au imobilizat pe hot si l-au predat politistilor.

La data de 26 martie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au depistat în flagrant un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Tritenii de Jos, imediat după ce a pătruns prin efracție și având fața acoperită în incinta unei societății comerciale din aceeași comună, de unde a sustras mai multe bunuri alimentare în valoare de aproximativ 500 de lei.

Astfel, cel în cauză a fost condus la unitatea de poliție pentru continuarea cercetărilor, bunurile fiind restitutite proprietarului.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.”, transmite IPJ CLUJ.

Numele hotului este Muresan Mihai Dumitru.

- Advertisement -spot_img
spot_img

More From RefleqtMedia

Accident GRAV la Tureni – coloana pe kilometri intregi

Un accident rutier GRAV s-a petrecut, in aceasta seara,...

S-a spânzurat în Pădure la Urca

Un bărbat în vârstă de 26 de ani s-a...

Polițist local din Câmpia Turzii, URMĂRIT PENAL!

Joi, 7 septembrie, la Câmpia Turzii a avut loc...

Acesta este ANIMALUL care a siluit o copila, la Campia Turzii

Politia.Campia Turzii a reusit identificarea si capturarea BESTIEI care...

Autorul violului de la Campia Turzii NU A FOST PRINS!

Noi detalii ies la iveala in cazul oribilei fapte...

Toamna evacuarii la Disco Top40

Dupa mai bine de un an de inactivitate, cauzat...

VIDEO – Urs filmat in Cheile Turzii

Un videoclip publicat de un internaut infatiseaza un exemplar...

Nume GRELE în dosarul „furt de gaz la Turda”!

Ieri, Judecătoria Turda a admis rechizitoriul dosarului de urmărire...

EXCLUSIV: Andrei Gherman, CAPTURAT în Marea Britanie!

Singurul inculpat fugar din dosarul întocmit după scandalul de...
- Advertisement -spot_img
spot_img
spot_img
%d bloggers like this: