

N-a trecut nici măcar un an de când se preconiza că, odată cu arestarea lui Sorin Scrob, se va termina și valul de tineri drogați, din Turda și Câmpia Turzii.
Ei bine, un cititor al RefleqtMedia, care locuiește la Turda, ne-a trimis o filmare, efectuată azi-dimineață la ora 8:30, în care doi tineri de aproximativ 18-19 ani, stau – drogați – pe bancă.
Tinerii par a fi sub influența drogului „zombie”, care în urmă cu un an a semănat panică în rândul tinerilor și a părinților din cele două orașe.
„Se droghează frecvent. Aproape în fiecare dimineață îi văd aici pe bancă, uneori chiar și seara. În urmă cu două săptămâni, a venit Poliția și i-a prins cu droguri asupra lor. I-a dus la secție și acum iar sunt liberi”, spune cititorul RefleqtMedia, sub protecția anonimatului.
Nu știm ce droguri consumă tinerii, însă starea lor este similară cu cea a celor care fumau plante stropite cu insecticide – droguri foarte periculoase, care pot curma viața consumatorilor.









