În contextul semnării protocolului dintre Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română, privind distribuirea paștilor către populație, RefleqtMedia a vrut să afle opinia unuia dintre primarii de municipiu care, în ultima lună, a întreprins măsurile cele mai eficiente privind stăvilirea infecțiilor cu Covid-19.
„Noi ne vom conforma deciziilor autorităților, bune sau rele. În momentul acesta va trebui să ne gândim strategia în ceea ce privește asigurarea respectării ordonanțelor militare în vigoare. Este real că eu cred că în aceasta situație sunt șanse mari sa crească riscul de infectare cu noul coronavirus. De-asta aș face un apel la cetățenii municipiului să respecte distanțarea socială și să nu cumva să se înghesuie pentru luarea Sfintelor Paști.”, a declarat Dorin Lojigan.
De asemenea, edilul de la Câmpia Turzii a declarat că va mobiliza toate forțele de ordine de care poate dispune pentru ca această sărbătoare să nu se transforme într-o zădărnicire în masă a combaterii bolilor.
Chiar astăzi, la Primăria Câmpia Turzii, are loc o întâlnire a reprezentanților executivului local cu toate forțele de ordine: armată, jandarmerie, poliție și poliție locală, în ideea de a gândi strategia de coordonare a situației unice la care este expusă România după semnarea controversatului acord.
Cât privește pericolul la care este expus orașul și provocarea pentru administrația publică locală, Dorin Lojigan dă asigurări – în mod ferm – că va mobiliza toate resursele necesare pentru a sprijini comunitatea din Câmpia Turzii să treacă peste acest obstacol.
„Eu o să rezolv. Mă mobilizez și voi rezolva și această problemă!”, a spus Dorin Lojigan, în exclusivitate pentru RefleqtMedia.












