

Autoritățile locale și județene, inclusiv Poliția sunt pe jar, de mai bine de trei luni, din cauza unei familii cu probleme materiale grave de lângă Câmpia Turzii.
În luna mai a acestui an a fost dispusă începerea cercetării penale într-un caz privind încălcarea prevederilor legale privind adopțiile de minori.
Se pare că familia, care are 9 copii, ar fi vândut, efectiv, o fetiță în vârstă de 2 ani unei alte familii, care locuiește în Italia, dar situația este una extrem de complicată.
„Mama fetiței a prezentat asistenților sociali un document autentificat la notar, prin care se arată că fetița este în vacanță în Italia. Vă întreb și eu, cum poate o fetiță de 2 ani să meargă singură în vacanță, fără un părinte sau un tutore legal?”, declară Ioan Roman, primarul comunei Viișoara.
Din informațiile obținute, în exclusivitate, de RefleqtMedia, familia s-ar afla în evidențele Primăriei Viișoara dintr-o sumedenie de motive negative. Se pare că minorii care trăiesc lângă părinții lor ar asista la cazuri de bătăi parte în parte între cei doi soți, iar alcoolul este la ordinea zilei.
Pe de altă parte, surse din Viișoara ne spun că, deși sunt la limita subzistenței, brusc în urmă cu câteva luni, familia s-a apucat să-și construiască o cameră nouă, a avut și două autoturisme, pe care le-a vândut și și-a cumpărat porci – existând astfel o sursă mare de bani.
Sursele noastre afirmă că fetița „plecată în vacanță” în Italia ar fi fost vândută contra sumei de 8000 de euro către familia „adoptivă”.
Ceea ce este și mai grav este faptul că mama fetiței presupusă a fi vândută este gravidă cu o nouă fetiță, care urmează să se nască în această toamnă, însă sursele noastre afirmă că pentru fetița nenăscută familia cu pricina ar fi primit un acont de 200 de euro.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul încălcării prevederilor legale în ceea ce privește adopția de minori. Nu a fost dispusă nicio cauză preventivă, deoarece dosarul se află în fază de cercetare penală.”, afirmă Traian Morar de la IPJ Cluj.
Pe de altă parte, primarul comunei Viișoara, Ioan Roman, afirmă că monitorizează atent cazul și că mama fetiței i-ar fi spus că micuța se va întoarce „din vacanță” în luna septembrie.
Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopțiilor INTERZICE ÎN MOD CLAR pretinderea de bani sau de alte foloase în vederea facilitării procedurilor de adopție.
RefleqtMedia a încercat să ia legătura și cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, pentru a vedea dacă și această instituție este „pe caz”, însă la DGASPC Cluj nu funcționează telefoanele … 20 de minute nu am primit decât „ocupat”.









