spot_imgspot_img

Eu sunt Ovidiu Adrian Bucur – cu bune și rele – și mă mândresc cu asta!

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Iată că, așa cum era de așteptat, lupta politică se revarsă și în presă și, contrar deontologiei profesionale, a bunelor cutume și a altor factori despre care nu voi stărui în acest articol, jurnaliștii ajung să fie bălăcăriți chiar de jurnaliști.

Referitor la articolul: „Ovidiu Adrian Bucur, acest vasile manu al presei locale turdene si campturdene, revine: mai prostovan si mai penibil”, publicat fără semnătură de Ziar de Cluj, îmi asum libertatea de a face unele considerații.

Eu sunt Ovidiu Adrian Bucur, jurnalist din Câmpia Turzii cu aproape 11 ani de experiență în activitate. În cei 11 ani de activitate am făcut articole pozitive și negative, tendențioase și obiective, despre oameni, fapte, informații și dezvăluiri – și mă mândresc cu asta.

Am publicat un articol denigrator la adresa unor profesori din Câmpia Turzii, despre care credeam că informațiile prezentate sunt reale, și n-au fost. Am suferit, astfel, rigorile legii și, împreună cu firma la care lucram, am plătit 15.000 de lei daune morale – și mă mândresc cu asta.

În cei 11 ani de activitate am avut „contre” cu politicieni din toate partidele și toate categoriile, dar niciodată ABSOLUT NICIODATĂ nu am scris nici despre amantlâcuri, nici despre familiile lor, nici despre alte lucruri de factură personală – și mă mândresc cu asta.

În viața mea nu am șantajat pe nimeni și mereu am știut să-mi respect inamicii. Chiar dacă i-am atacat prin articole, am fost bărbat să strâng mâna cu ei și să le cer scuze când a fost nevoie. Ba chiar, pe unii i-am dus și la medic când s-au simțit rău – și cu asta mă mândresc.

Sunt cetățean român, jurnalist, cu propria firmă – după care plătesc taxe și impozite către un stat român care nu știe să-și cheltuie fondurile (nu voi stărui aici asupra acestui aspect). Indiferent dacă aș fi sau nu de vreo etnie, SUNT CETĂȚEAN ROMÂN și consider că libertatea de expresie jurnalistică se încheie acolo unde mi se încalcă MIE libertatea de imagine și demnitatea – din acest motiv am formulat o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și mă voi adresa și instanței. Niciodată, chestiunile de natură personală, familială, PRIVATE, nu au ce căuta într-un articol de presă. 

Nu mă interesează cine a scris acel articol, nu mă interesează cine l-a comandat și nu mă interesează cine ar trebui să plătească pentru el. Eu, dacă vreodată, am scris un articol despre cineva din PSD Cluj (și voi mai scrie) nu l-am scris cu referire la viața privată a membrilor PSD Cluj, ci la acțiunile și faptele lor de natură publică.

Mi se pare josnic și nefericit din partea unor oameni politici să apeleze la denigrarea publică a vieții private a unui jurnalist, pentru simplul fapt că aceștia nu acceptă criticile aduse de jurnalist. Domnilor, dacă sunteți politicieni, acceptați criticile la adresa voastră!

Lui Liviu Alexa nu i-am cerut „o pâine să mănânce și gura mea”, ci i-am propus o colaborare în Campania Electorală. Mi-a spus că mă va contacta și n-a mai făcut-o, dar nici eu nu am insistat, pentru că nu mă interesează pe mine cum își face Alexa campanie.

Am colaborări pe propagandă electorală cu două partide și voi avea cu fiecare partid politic care vrea să colaboreze cu mine și cu firma mea. Nu am adus atacuri, pe raționamente economice, ci strict pe fapte. Am luat atitudine atunci când oameni faini din politica locală, printre care Ioan Roman, Liliana Moldovan și Cristian Matei, au fost atacați de un site de știri controlat de un președinte de partid – este dreptul meu să-mi apăr colaboratorii și prietenii.

De la Liviu Alexa, Mihai Mocanu și restul indivizilor care conspiră la adresa mea nu mă aștept la nimic bun și nici nu aștept și NU ACCEPT vreo scuză din partea lor. Ați greșit, domnilor, ați aruncat cu noroi în viețile private ale unor oameni, doar pentru a-i murdări!

Mulțumesc tuturor acelora care au luat atitudine pentru mine și m-au contactat să mă sprijine, în momentul publicării articolului menționat în al doilea paragraf al acestui editorial și le mulțumesc și celor care n-au luat atitudine și nu m-au contactat să-și manifeste sprijinul. Grâul se alege de neghină întotdeauna!

La final, spun clar: SUNT JURNALIST, CETĂȚEAN ROMÂN, CU BUNE ȘI RELE ȘI NU MĂ VOI DEZICE NICIODATĂ DE MINE ÎNSUMI, AȘA CUM SE DEZIC ALȚII DE EI ÎNȘIȘI!

Semnează,

Ovidiu Adrian Bucur

jurnalist

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social