În cadrul interviului de final de an, pe care RefleqtMedia l-a avut cu primarul comunei Chețani, Emil Florin Mocan, am abordat și problema vaccinării în rândul cetățenilor.
„Campania de vaccinare a debutat greoi, cu oameni reticenți. Când a avut loc primul maraton al vaccinării la Târgu Mureș, le-am pus la dispoziție oamenilor transportul, însă nu am avut niciun cetățean care să-și dorească să se vaccineze.
Ulterior, prin implicarea doamnei medic de familie, oamenii au devenit mai deschiși la vaccinarea anti-COVID-19.
Acum, avem aproximativ 40% din populație vaccinată,” spune Emil Mocan.
Cifrele oficiale CONFIRMĂ spusele primarului. Conform ultimului raport privind acoperirea vaccinală, 39.83% din populația comunei Chețani este imunizată anti-COVID-19.












