- Domnule primar, la un moment dat păreați hotărât să nu mai candidați pentru un nou mandat. Ce v-a determinat să reveniți asupra ideii?
Pot să vă spun că toată viaţa unui om se produce în funcţie de deciziile luate la un moment dat, bune sau rele, timpul dovedeşte întotdeanuna asta. Sunt un om împlinit, cu o familie împlinită. Am candidat în 2016 pentru funcţia de primar al Comunei Cheţani nu cu dorinţa de a-mi demonstra mie personal ceva, ci pentru a creea condiţii mai bune de viaţă tuturor locuitorilor comunei. Eram total nemulţumit de ce se întâmplase până atunci şi am considerat că pot fi capabil să fac mult mai mult. Au fost patru ani de foarte multă muncă, în primul rând de luptă cu birocraţia care îngreunează masiv înaintarea proiectelor de investiţii. Veneam atunci din mediul privat şi credeam că lucrurile merg mai simplu. Între timp au apărut şi cârcotaşii de serviciu, băgătorii de vină care au avut aşteptări să se împlinească în patru ani ce nu s-a făcut în 30 de ani. Atunci am fost decis să nu mai candidez pentru un nou mandat, dar am revenit asupra deciziei. Am revenit urmare a discuţiilor cu cei mulţi care mi-au confirmat problema invers decât ceilalţi. Şi anume că în Comuna Cheţani, în ultimii 4 ani, s-au realizat atâtea investiţii cât în ultimii 30 de ani la un loc.. Aşa am revenit asupra deciziei şi am hotărât să continui această muncă, acest plan, spre folosul tuturor.
- De ce ați ales calea independenței politice?
Pot să vă spun că nu am fost niciodată un politician practicant, participant activ la şedinţe din sediile de partid. Consider că nu este neapărat o condiţie esenţială ca pentru a practica o bună administraţie locală să fii neapărat înregimentat într-un partid politic. Culoarea politică nu te face mai bun sau mai rău, atunci când munceşti cu bună ştiinţă, conştiinţă şi bună-credinţă. Eu am lansat o invitaţie către toţi cetăţenii din Cheţani, toate forţele politice din comună şi nu numai, cadre didactice, preoţi, oameni de afaceri, toţi oamenii de bine să ne unim puterile să ducem mai departe această nobilă muncă pentru binele comun. Independent nu înseamnă a fi singur, înseamnă a fi împreună toţi cei cărăra ne pasă de un viitor mai bun. Eu voi candida independent, dar îi aştept pe toţi alături. Şi din câte mesaje am primit până acum, se pare că o să fim mulţi şi puternici.
- Suntem în plină pandemie de COVID-19. Cum credeți că va influența această pandemie economia locală din Chețani în următorii 3-4 ani?
Încercăm prin toate forţele să protejăm şi noi oamenii de răspândirea acestui flagel medical şi social, prin respectarea tuturor instrucţiunilor primite de la autorităţile centrale. Am dispus măsuri de dezinfecţie a tuturor spaţiilor publice: şcoli, gradiniţe, camine culturale, primărie, etc. Încercăm să ajutăm toate persoanele aflate în dificultate, în primul rând vârstnicii şi cei defavorizaţi social. Este clar că această pandemie va lovi şi din punct de vedere economic, se vor crea blocaje, atât din partea angajatorilor cât şi pentru angajaţi, posibil viitori şomeri. O să fim foarte atenţi la a sprijini şi facilita activitatea producătorilor locali, în special cei care au activităţi în domeniul agriculturii. Să sperăm că va fi şi o strategie în acest sens la nivel naţional. Este mai acut ca oricând, şi momentul cel mai prielnic, să înţelegem că sprijinirea producţiei şi a firmelor locale româneşti este esenţială pentru redresarea economiei.
- Săptămâna trecută ați anunțat continuarea unor investiții în satul Grindeni. Ați putea să ne detaliați?
Este vorba despre acceptarea la finanţare din fonduri europene derulate prin AFIR a unor proiecte pentru satul Grindeni. Înfiinţarea unui Parc de joacă şi petrecere a timpului liber, în valoare de peste 250.000 lei, precum şi înfiinţarea unui Centru social de zi pentru tineri şi vârstnici, în valoare de peste 500.000 lei, prin renovarea şi dotarea clădirii aflate acum în paragina, situată în curtea şcolii, în aproierea bisericii ortodoxe din Grindeni. De asemenea, Guvernul României a deblocat sumele necesare şi a plătit facturile constructorului care execută lucrările la înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă în Grindeni. Este proiectul care se va derula cu urgenţă maximă. Acest proiect trebuia finalizat încă de anul trecut însă, lucrările la autostradă (pentru a putea face legăturile cu reţeau existentă în E60) necesitatea reamplasării unei statii de pompare şi alţi factori independenţi de voinţa nostră au făcut să întârzie investiţia. Ştiu că oamenii, pe bună dreptate, nu mai au răbdare şi îşi pierd speranţa. Unii dintre ei nu mai cred că se va realiza. Îi înţeleg pe fiecare, dar cum spuneam la început, birocraţia în implementarea proiectelor este de multe ori o barieră foarte greu de trecut. Am călcat pedala de acceleraţie în finalizarea acestui proiect pentru care mai este necesar doar amplasarea rezervorului de apă şi a unei staţii de pompare.
- În luna februarie, odată cu bugetul local, ați aprobat și o serie de indicatori tehnico-economici pentru investiții în satul Hădăreni. Despre ce este vorba (pe larg) și care este stadiul respectivelor investiții?
Pot să vă spun că în comuna noastră, din 2016 până acum, s-au realizat investiţii în valoare de peste 3,5 milioane de euro, din fonduri nerambursabile şi de la bugetul local şi avem în pregătire deja(pentru perioada 2020-2024) proiecte în valoare de peste 6 milioane de euro. Aici vorbim despre ce a aprobat consiliul local în luna februarie: canalizare în satele Grindeni şi Hădăreni, asfaltarea tuturor străzilor din Hădăreni. Pentru aceste proiecte sunt realizate documentaţiile tehnice, urmând să facem cererile de finanţare pentru a putea demara licitaţiile de execuţie şi autorizare a lucrărilor. În plus, pot să mai dau o veste bună. Proiectul de reconstruire a Şcolii gimnaziale din satul Cheţani a intrat în linie dreapta, licitaţia este în curs de finalizare, sperăm ca la sfârşitul lunii aprilie să emitem ordinul de începere a lucrărilor. Şcoala va fi una nouă, cu 8 săli de clasă, 2 laboratoare, bibliotecă, echipată şi dotată la ultimele standarde în materie de educaţie. Tot în satul Hădăreni, am finalizat lucrările la Centrul medical nou care va fi dat în folosinţă din luna mai. Încercăm pas cu pas să realizăm toate investiţiile propuse, care nu sunt puţine. Toţi ne dorim să le facem deodată toate, însă nu întotdeauna este posibil. Cine vine şi promite că rezolvă toate problemele comunei în patru ani pot să îi spun de pe acum că minte cu desăvârşire. Şi la casa ta lucrezi aproape toată viaţa: mai faci o bucătărie de vară, mai schimbi o instalaţie, schimbi gardul, acoperişul, tot lucrezi câte ceva. Nu există nici un primar în România, şi o spun cu toată responsabilitatea, să rezolve toate problemele unei localităţi în patru ani. Totul se face cu pricepere şi răbdare, după un plan. Eu am acest plan pentru comuna Cheţani şi doresc să îl implementez mai departe, alături de consătenii mei.












