spot_imgspot_img

Ei sunt bravii politisti care au salvat un om de la sinucidere

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Timp de 7 ore nu au renunțat!Timp de 7 ore au avut speranța că îl pot salva! Și au reușit!

Felicitări, Marius, Larisa, Gabriel și Ludovic!

Ei sunt polițiștii care au salvat viața unui bărbat de 50 de ani.Acesta era urcat pe un viaduct, la marginea orașului Timișoara, și anunța că vrea să se arunce.

Pe o vreme total neprielnică, cu vânt puternic și rece, colegii noștri au încercat toate metodele specifice, pentru a împiedica o tragedie.

Peste 7 ore au încercat să îl convingă să coboare.O imobilizare a acestuia era imposibilă și au recurs la ce se pricep foarte bine, la negociere!

Au fost ore în care au pătruns în sufletul său și au realizat că este un om încercat de viață, dar care trebuie să își continue povestea, pentru că viața este un dar.

Poate părea ca într-un film, dar așa și este. O depănare de amintiri, durere, dar mai ales de momente frumoase!

După discuții de peste 7 ore, bărbatul a fost convins să coboare și să renunțe la gestul său.

Pentru că viața merită trăită!

Felicitări!

P.S. Colegii sunt negociatori în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș, iar de un an formează o echipă.

sursa: Politia Romana

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...