În urmă cu o lună, primarul comunei Luna, Aurel Giurgiu, a remis un memoriu către Guvernul României prin care solicita creșterea valorilor dedicate despăgubirilor pe care cetățenii urmează să le primească de la Ministerul Apărării Naționale.
Ei bine chiar în aceste momente, Aurel Giurgiu și Mihail Mărginean (viceprimarul comunei) poartă mai multe discuții cu reprezentanți ai Guvernului atât pe tema despăgubirilor, cât și pe alte teme legate de dezvoltarea comunei.
Una dintre aceste probleme este PNDL, prin care la Luna va fi edificat un dispensar uman nou, în satul Luncani.
Deoarece administrația locală are nevoie inclusiv de aviz de la Ministerul Culturii și Cultelor, cei doi edili ai comunei vor purta discuții cu șefii agențiilor din minister.












