Consumul de stupefiante pare a scapa de sub control, din nou, la Campia Turzii.
Aproape zilnic se intampla ca politistii de la “Rutiera” sa gaseasca vreun sofer drogat prin oras.
La fel s-a intamplat si luni seara, cand au gasit un sofer drogat pe Aleea Vanatorilor.
“La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au oprit pentru verificări autoturismul condus de un tânăr de 26 de ani, din același municipiu, pe strada Aleea Vânătorilor.
Testarea cu aparatul drugtest a acestuia a avut rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în cauză fiind astfel continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.”, transmite IPJ Cluj.
Comentarii