Comuna Frata demonstrează că se poate trăi și se poate conduce și „verde”. La 7 luni de la montarea lor, stațiile de încărcare din Frata și Sopor funcționează și funcționează bine.
„Viitorul este electric. Viitorul este verde. Un proiect reușit la Frata! Din luna iunie, când au fost puse în funcțiune, sunt utilizate și au avut un impact pozitiv!
Reducerea emisiilor nu aduce doar beneficii mediului, ci și avantaje financiare semnificative.
Stațiile din Frata și Soporu de Câmpie au fost realizate prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Conform Hotărârii Consiliului Local, încărcarea este GRATUITĂ timp de 3 ani, tocmai pentru a încuraja achiziționarea de mașini electrice și tranziția către mobilitate sustenabilă.
Frata a dovedit că și în mediul rural se pot implementa proiecte europene cu impact real! A fost prima stație funcțională din mediul rural al județului Cluj, un pas important spre un viitor mai verde și mai modern!”, transmite Centrul Turistic Frata.
Stațiile de încărcare din Frata și Sopor au fost achiziționate prin fonduri PNRR, iar eficiența acestora este dovedită chiar de funcționarea lor.












