În ultimele decenii, Europa a devenit scena unei confruntări ideologice tot mai evidente între două curente majore: suveranismul și progresismul. Diferențele dintre ele nu sunt doar de natură politică, ci ating fundamentele societății: familia, educația, credința, economia, cultura, identitatea națională și chiar modul în care înțelegem libertatea.
Suveranismul pledează pentru păstrarea valorilor tradiționale și pentru dreptul fiecărui stat de a decide asupra propriului destin, fără presiuni externe. Nu respinge cooperarea internațională, dar se opune impunerii unor politici și ideologii străine de cultura și interesele naționale. Acesta pune accent pe credință, familie, apartenență și continuitate istorică. În viziunea suveranistă, educația copiilor trebuie să fie clară, ancorată în repere solide și să nu fie contaminată de ideologii experimentale care le provoacă confuzie. Religia, în acest context, nu este o opțiune secundară, ci o sursă de echilibru emoțional, de moralitate și de formare a caracterului.
Progresismul, în schimb, vine cu o agendă de schimbare accelerată, deseori impusă de la nivel european, care urmărește o redefinire completă a societății. Acest curent susține înlocuirea credinței cu un relativism moral, eliminarea religiei din școală, promovarea ideologiilor de gen și încurajarea formelor de identitate care nu au legătură cu valorile tradiționale. Copiii sunt expuși încă de la vârste fragede unor mesaje care le slăbesc reperele, le induc confuzii despre cine sunt și ce înseamnă normalitatea. În locul modelelor morale clare, progresismul oferă o libertate fără limite, dar fără răspundere.
Pe plan economic, suveranismul susține dezvoltarea capitalului autohton, protejarea resurselor naționale și sprijinirea producătorilor locali. Se bazează pe ideea că o țară trebuie să-și păstreze controlul asupra economiei și să creeze politici care pun pe primul loc interesul propriei populații. Agricultura, industria și energia nu sunt tratate ca simple piețe de schimb, ci ca elemente esențiale ale independenței naționale.
Progresismul economic, în forma sa actuală, promovează deschiderea completă a piețelor, eliminarea oricăror bariere pentru marile corporații internaționale și o uniformizare fiscală și socială impusă de instituții suprastatale. Astfel, statele mici, precum România, ajung să fie dependente de importuri, pierd controlul asupra propriilor resurse și devin simple piețe de consum. Politicile economice sunt adesea condiționate de acceptarea unor agende ideologice străine de realitățile locale.
Diferențele dintre cele două curente sunt evidente și în planul cultural și social. Suveranismul încurajează păstrarea obiceiurilor, respectul față de istorie, promovarea culturii locale și întărirea legăturilor de comunitate. Susține ideea că o societate sănătoasă are nevoie de continuitate, de repere morale și de o cultură care reflectă identitatea unui popor. Nu respinge diversitatea, dar refuză ca aceasta să fie impusă în detrimentul valorilor tradiționale.
Progresismul, în schimb, încearcă să rescrie cultura în numele corectitudinii politice. Simbolurile naționale sunt deseori minimalizate sau ridiculizate, iar în locul lor sunt promovate expresii culturale care nu au rădăcini în realitatea noastră. Familia tradițională este pusă în plan secund, în timp ce sunt promovate modele de viață care rup legătura firească între părinți și copii, între trecut și prezent. Se pune accent pe individualism radical și pe identități artificiale care duc, în cele din urmă, la dezbinare socială.
În esență, suveranismul conservator oferă stabilitate, identitate și direcție. Apără copiii, sprijină familia, promovează cultura și protejează economia națională. Progresismul, în forma sa impusă de birocrația de la Bruxelles, fragmentează valorile, elimină reperele morale, slăbește coeziunea socială și favorizează o economie de consum controlată din afară.
Nu este vorba de a respinge Europa, ci de a respinge standardizarea forțată, ideologia unică și distrugerea diferențelor care fac fiecare națiune unică. Suveranismul înseamnă rădăcini, discernământ și libertate reală. Iar într-o lume tot mai instabilă, doar cei care își cunosc și își apără valorile pot construi un viitor demn.
Între aceste două ideologii avem de ales pe 18 mai, la alegerile prezidențiale. Nu ar trebui să fie greu de ales.
P.s. România, înainte de toate!
