Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Podeni.
Două autospeciale pentru stins incendii au fost dislocate la fața locului pentru a lichida focarele care se manifestau la acoperișul casei și în interiorul casei de locuit, pe o suprafață de CCA 80mp. Un echipaj SMURD a fost dislocat preventiv la fața locului.
Peste două ore au durat operațiunile de stingere și înlăturare a efectelor negative ale incendiului, fiind limitată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cercetările preliminare au arătat că jarul căzut din sobă a fost cea mai probabilă cauză a incendiului.
Comentarii